Premierul britanic Boris Johnson - umilit de o frondă fără precedent a taberei sale conservatoare în Parlament şi slăbit o sere de scandaluri - mizează puternic, joi, în alegeri legislative parţiale foarte riscante în circumscripţia rurală North Shropshire, în centrul Angliei, care votează cu Partidul Conservator (Tories) de decenii, dar care ar putea vota de această dată cu Partidul Liberal Democrat (Lib-Dem), într-un scrutin cu valoare de referendum pentru vijeliosul lider, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Boris Johnson riscă, în cazul unei înfrângeri, o criză de autoritate în toiul unui val covid-19 cauzat de varianta omicron.

Alegătorii sunt chemaţi la urne să-l aleagă pe succesorul deputatului Owen Paterson, care deţine mandatul din 1997 şi care a fost nevoit să demisioneze din cauza unui scandal de lobby.

La ultimele alegeri legislative, în 2019, el a obţinut o majoritate confortabilă, de aproape 23.000 de voturi.

Însă, de această dată, scrutinul nu mai este o simplă formalitate penttru Partidul Conservator al lui Boris Johnson, afectat de scandaluri.

”Unii deputaţi au sugerat, în privat, că pierderea North Shropshire ae fi ultimul cui în sicriul leadershipului domnului Johnson”, scrie cotidianul conservator Daily Telegraph.

Boris Johnson i-a sărit în ajutor lui Owen Paterson, încercând să modifice regulamentul disciplinar al Parlamentului, după care s-a răzgândit, din cauza scandalului cauzat de această manevră inclusiv în tabăra sa.

Acest scandal, unul dintr-o lungă serie de scandaluri jenante, inclusiv acuzaţii de corupţie în partid şi încălcări ale restricţiilor sanitare, l-au fragilizat puternic pe Boris Johnson, la doi ani de la victoria sa triumfală în alegeri, în baza promisiunii de a realiza Brexitul.

Popularitatea liderului conservator, rezistentă mult timp la orice încercare, s-a prăbuşt, iar sondaje recente cu privire la intenţiile de vot creditează opoziţia laburistă cu mai multe puncte în avans.

În faţa nemulţumirii tot mai mari în Tories, pe care o înfrângere joi n-ar face decât să o alimenteze, Boris Johnson se află într-o poziţie tot mai precară.

Partidul Conservator ar putea organiza o moţiune de cenzură împotriva lui Johnson, pentru a-l înlocui la şefia Guvernului.

Întrebat dacă Boris Johnson va demisiona în urma unei eventuale înfrângeri în North Shropshire, un purtător de cuvânt a răspuns că ”ne batem pentru toate voturile”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.