Executivul a adoptat în şedinţa de astăzi, 15 decembrie 2021, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prin care s-a stabilit faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2022, toate declaraţiile de avere şi de interese vor fi completate şi transmise Agenţiei Naţionale de Integritate exclusiv prin sistemul electronic e-DAI. Ordonanţa a fost iniţiată de Ministerul Justiţiei la solicitarea ANI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Important de ştiut este faptul că persoanele responsabile (PR) care asigură implementarea prevederilor legale privind declaraţiile trebuie să se înroleze cât mai curând în platforma e-DAI, obţinând un cont specific. Ulterior, persoanele responsabile vor avea obligaţia de a înrola în e-DAI toţi deponenţii din cadrul instituţiei, autorităţii sau unităţii în care îşi desfăşoară activitatea.

Totodată, prin Ordonanţa adoptată astăzi a fost prorogat până la data de 31 decembrie 2022 termenul aferent obligaţiei de a semna declaraţiile de avere şi de interese exclusiv cu semnătură electronică calificată.

Termenul iniţial – 31 decembrie 2021 – a fost astfel prelungit, nevoia de reglementare fiind motivată de imposibilitatea financiară şi tehnică a mai multor autorităţi şi instituţii publice din care fac parte deponenţii, de a le asigura acestora certificate cu semnătură electronică calificată. Totodată, intervenţia legislativă are ca obiectiv stabilirea unei proceduri unitare şi coerente de depunere, în format electronic, a declaraţiilor de avere şi de interese.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, deponenţii prevăzuţi de lege completează, depun şi transmit declaraţii de avere şi de interese certificate fie cu semnătură electronică calificată, fie cu semnătură olografă, exclusiv prin sistemul e-DAI. Începând cu 1 ianuarie 2023 toate persoanele prevăzute de lege vor avea obligaţia de a transmite declaraţiile DOAR semnate electronic cu semnătură electronică calificată prin intermediul platformei e-DAI, iar ANI nu va mai accepta declaraţii semnate olograf (vezi tabelul de mai jos).

Obligaţia de a asigura deponenţilor certificate calificate pentru semnătură electronică revine tuturor autorităţilor, instituţiilor publice sau unităţilor din care fac parte persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 1-38 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Menţionăm că mecanismul electronic de depunere e-DAI păstrează fluxul obişnuit şi interacţiunile dintre Deponent (D), Persoana responsabilă (PR) din instituţia publică şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Sistemul e-DAI permite completarea declaraţiilor în format electronic şi listarea acestora spre a fi semnate olograf. Mai multe detalii pot fi regăsite la secţiunea e-DAI, disponibilă pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Integritate (https://dai.integritate.eu/).

 

1 ianuarie – 31 decembrie 2022

Începând cu 1 ianuarie 2023

Deponent prevăzut de art. 1, alin. (1) pct. 1-38 din Legea nr. 176/2010

DEŢINE semnătură electronică calificată

  • Declaraţia va fi completată doar în e-DAI;
  • Declaraţia va fi transmisă automat PR care o va înainta Agenţiei prin e-DAI.
  • Declaraţia va fi completată doar în e-DAI;
  • Declaraţia va fi transmisă automat PR care o va înainta Agenţiei prin e-DAI.

NU DEŢINE semnătură electronică calificată

  • Declaraţia va fi completată doar în e-DAI;
  • După completare, declaraţiile sunt listate si semnate olograf şi ulterior urcate în e-DAI fără alte modificări sau adăugiri;
  • Declaraţia va fi transmisă automat PR care o va înainta Agenţiei prin e-DAI.

ANI nu va mai accepta declaraţii semnate olograf.

 

 

Legături utile:

 

  1. Platforma e-DAI: https://dai.integritate.eu/
  2. Manualul de utilizare al persoanei responsabile (PR): https://dai.integritate.eu/docs/manual_pr.pdf
  3. Manualul de utilizare al deponentului (D): https://dai.integritate.eu/docs/manual_deponent.pdf
  4. Video de prezentare a procesului de digitalizare DA/DI: https://bit.ly/3i2I8U8
  5. Canal de Youtube ANI: https://bit.ly/3zH5dl8
  6. Tutoriale video: https://dai.integritate.eu/video.html

 

Date de contact:

Probleme tehnice aplicaţie e-DAI

E-mail: helpdesk.edai@integritate.eu

Telefon: +40372 06 98 66

Privind modalităţi de completare DA/DI

E-mail: completaredai@integritate.eu

Telefon: +40372 06 98 75; +40372 06 98 78

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.