Ancheta în cazul exploziei de la pensiunea din Cluj, în urma căreia o persoană a murit, a fost preluată de procurori. Aceştia fac cercetări pentru distrugere din culpă, precizând că sunt incidente dispoziţiile privind dezastrele. Femeia care a fost găsită carbonizată în pensiune este fiica viceprimarului din Jimbolia, judeţul Timiş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În data de 10.12.2021, în jurul orelor 07:00, a avut loc o explozie la un imobil din Cluj-Napoca, cu consecinţa decesului unei persoanei, rănirea a două persoane, incendierea unei case şi crearea de pagube materiale însemnate. Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a preluat cauza privind explozia din data de 10.12.2021 şi s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă prevăzută de art. 255 alin.(1), (2) rap. la art.254 alin. (2) Cod penal, fiind incidente dispoziţiile privind „dezastrul”, a transmis Parchetul Cluj.  
 
Instituţia a precizat că, în acest moment, se desfăşoară cercetări pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul, de către procurorii criminalişti şi organele poliţie judiciară din cadrul I.P.J Cluj. 
 
”Facem precizarea că începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale respectiv trimiterea în judecată sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au mai precizat procurorii.  
 
Femeia care a murit carbonizată în urma incidentului este fiica viceprimarului din Jimbolia. Ea a lucrat în trecut la Prefectura Timiş.  
 
Explozia, urmată de incendiu, a avut loc vineri dimineaţă. Suflul a afectat imobile şi maşini pe 30 de metri.  
 
O persoană a murit, două au fost transportate cu arsuri la spital, iar alte patru au primit îngrijiri la faţa locului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.