Donald Trump nu poate bloca transmiterea către Congres a documentelor Casei Albe, care l-ar putea implica în atacul de la 6 ianuarie împoriva Cpitoliului, a stabilit o Curte de Apel federală, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această hotărâre deschide calea trimiterii a sute de pagini de documente unei comisii parlamentare însărcinată să facă lumină asupra rolului fostului preşedinte republican în acest asalt sângeros.

Curtea de Apel i-a dat lui Trump un termen de 14 zile să facă recurs la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Miliardarul republican vrea să păstreze secrete aceste arhive - în care se află, între altele, liste cu persoane care l-au vizitat sau care l-au sunat în acea zi - pe care i le cere această comisie parlamentară de anchetă aflată sub controlul democraţilor.

Această Comisie Specială din cadrul Camerei Reprezentanţilor a fost înfiinţată în vederea evaluării rolului pe care l-au jucat Donald Trump şi anturajul său în atacul împotriva sediului Congresului american al unor susţinători ai acestuia, în timp ce aleşii certificau victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

Fostul preşedinte, care neagă orice responsabilitate în acest atac, denunţă ”un joc politic” şi refuză să colaboreze.

El a sesizat justiţia în numele puterii executive de a-şi păstra secrete comunicările, inclusiv în cazul unor somaţii ale Congresului.

În urma unor prime hotărâri contradictorii, Curtea de Apel a stabilit joi că nu are niciun motiv să intervină împotriva hotărârii actualului locatar al Casei Albe, Joe Biden, care a autorizat Arhivele Naţionale americane să predea aceste documente Congresului.

”În acest dosar, o serie de factori rari şi puternici susţin facerea publică a documentelor respective (...), având în vedere nevoia de a ancheta şi de a remedia atacul violent şi fără precedent împotriva Congresului”, scrie în hotărârea sa judecătoarea Patricia Millett de la Curtea federală de Apel din Washngton.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.