Theodor Stolojan a comentat, joi, la Digi24, informaţia privind deschiderea a două anchete in rem, în urma Congresului PNL din 25 septembrie, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID, el afirmând că ”în general s-au respectat restricţiile, oamenii au purtat măştile tot timpul, dar au existat câteva momente în care s-au produs aglomerări”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Stolojan a arătat că deciziile pe care PNL le-a luat pentru ţinerea congresului au fost luate în forurile de conducere, iar Comisia de organizare pe care a condu-o, şi din care făceau parte reprezentanţi ai celor doi candidaţi, avea ca scop principal respectarea statului PNL în tot ce a însemnat alegerile, de la nivel local până la alegerile din cadrul Congresului.

”Sigur că, având în vedere că erau unele măsuri privind acest virus COVID, secretariatul PNL a cerut în două rânduri avizul în mod scris de la MAI. Bănuiesc că a acordat acel aviz. (..) De ce a fost cerut acel aviz de două ori? Pentru că în cele două luni în care au fost organizate alegerile, s-au schimbat restriţiile (..) Am primit aviz favorabil de două ori, cu respectarea măsurilor”, a spus Stolojan. 

Despre organizarea Congresului, Stolojan a spus că ”în general s-au respectat restricţiile, oamenii au purtat măştile tot timpul, dar  au existat câteva momente în care s-au produs aglomerări”.

”Unul dintre momente a fost când unul din candidaţi îşi prezenta programul, iar o serie de susţinători au venit în faţa tribunei şi au aglomerat spaţiul. Am oprit congresul şi am cerut să se ducă la locul lor. Au existat câteva momente, în special a cabinele de vot, unde, din dorinţa de a termina tot procesul mai repede, sigur că au fost acele aglomerări”, a arătat liberalul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.