Senatul a adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, iniţiativa legislativă semnată de mai mulţi parlamentari USR prin care toţi studenţii vor avea acces egal şi gratuit la bibliotecile universitare şi bibliotecile central-universitare, arată un comunicat de presă al partidului. Forul legislativ este Cameră decizională şi astfel legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Gratuitatea în bibliotecile universitare a fost dorinţa miilor de studenţi din România care vor să înveţe, să avanseze şi aveau nevoie de un răspuns pozitiv. Ei sunt acei studenţi cărora mâine le vom cere să devină adulţi corecţi şi să ia decizii cumpănite. Progresul unor tineri pe care mâine îi vrem medici, avocaţi, politişti sau cu funcţii de conducere nu trebuie condiţionat financiar. Faptul că acest proiect a devenit o lege este o mare victorie, dar simt şi o dezamăgire că o initiaţivă atât de utilă a pierdut aproape un an pe circuitul legislativ. Mă bucur că astăzi am dat o şansă egală la educaţie unor tineri care vor să facă diferenţa”, a afirmat Filip Havârneanu, deputat USR.
 
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, senatorul USR Irineu Darău, membru în Comisia de învăţământ, a afirmat că iniţiativa vine să elimine o discriminare între studenţii de la universităţi care au biblioteci proprii şi cei care sunt la universităţi care nu le au.
 
„Avem patru mari universităţi - Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi - care nu mai au nicio bibliotecă proprie, fiind utilizată biblioteca central-universitară. Iar Consiliile de Administraţie ale Bibliotecilor Central - Universitare din ţară stabilesc o taxă pentru eliberarea permisului de acces la bibliotecile pentru studenţi. Această iniţiativă legislativă vine să corecteze anomalia pe care v-am descris-o şi să asigure că orice student va avea acces egal şi gratuit atât la bibliotecile universitare, cât şi la cele central-universitare”, a explicat Darău.
 
Proiectul de lege adoptat de Senat modifică art 202 din Legea Educaţiei Naţionale astfel încât accesul la bibliotecile universitare şi central universitare este inclus în categoria serviciilor complementare gratuite din învăţământul superior de stat, mai indică sursa citată.
 
În prezent, studenţii înmatriculaţi la universităţile care deţin o bibliotecă proprie beneficiază de gratuitate la accesul în aceste biblioteci şi utilizarea serviciilor aferente. În schimb, studenţii înmatriculaţi la universităţile care nu deţin o bibliotecă proprie sau echivalentă sunt nevoiţi să plătească serviciile bibliotecilor central-universitare contra taxă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.