Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Marian Neacşu, propunerea PSD pentru funcţia de secretar general al Guvernului, nu este "vreun tâlhar", dar că "nu a fost atât de norocos cum a fost domnul preşedinte Iohannis cu făcutul parte din Consiliul de Administraţie". Ciolacu a adăugat că PSD îl va susţine pe Neacşu pentru această funcţie mai ales că românii aşteaptă eficienţă de la politicieni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Marcel Ciolacu s-a referit, duminică seara, la Antena 3, la Marian Neacşu, propunerea PSD pentru funcţia de secretar general al Guvernului, el precizând că acesta nu este "vreun tâlhar".
 
"A avut nişte probleme, ca să lămurim, a avut fata angajată la cabinetul parlamentar timp de patru luni. Mă refer la speţă, pentru că contează foarte mult, dacă ai fost un hoţ şi ai dat oamenilor în cap cu bâta şi ai fost vreun tâlhar sau ai fost vreun corupt, e o speţă. Sau ai avut un... în Tribunal au fost vreo 40 de cazuri, sunt vreo trei condamnaţi şi alţi vreo 37 necondamnaţi pe aceeaşi speţă”, a declarat Marcel Ciolacu.
 
Liderul social-democrat a susţinut că Marian Neacşu nu a fost atât de norocos ca preşedintele Klaus Iohannis.
 
"Cred că Marian Neacşu nu a fost atât de norocos cum a fost domnul preşedinte Iohannis cu făcutul parte din Consiliul de Administraţie sau alţi primari care au fost în Consiliul şcolii. Cred că Marian Neacşu e un om serios şi trebuie să fie eficient. Cred că românii aşteaptă de la politicieni să fie eficienţi”, a declarat Ciolacu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.