Compania farmaceutică Pfizer ar putea anunţa până la finalul acestui an informaţii despre eficienţa vaccinului anti-Covid în cazul copiilor cu vârste de până la 5 ani, potrivit CEO-ului Albert Bourla, informează nbcnews.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Avem un studiu pe copii cu vârste de la 6 luni la 2 ani şi un altul pe copii cu vârste de la 2 la 5 ani”, a declarat el. „Deci, până la finalul anului, începutul anului viitor, când vom avea datele, vom şti mai multe”.

Pe măsură ce varianta omicron a început să se răspândească la nivel global, există îngrijorări cu privire la riscurile la care sunt supuşi copiii. La o informare de presă, vineri, în Africa de Sud, unde această variantă a fost identificată iniţial, un om de ştiinţă a spus că medicii au remarcat creşterea numărului internărilor copiiilor cu vârste de până la 4 ani.

CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel, care s-a alăturat lui Bourla într-un interviu la Edward M. Kennedy Institute, a spus că şi compania lui testează vaccinul pe copii, însă nu a precizat când ar putea fi anunţate primele date.

Luna trecută, Moderna a anunţat că autorităţile americane întârzie decizia legat de administrarea vaccinului său la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani deoarece studiază riscul apariţiei rare de inflamaţie cardiacă, miocardită, afecţiune ce a fost remarcată la un număr mic de bărbaţi tineri care au primit serul.

„În cazul copiilor, e necesar să cobori foarte încet în vârstă... şi să începi cu o doză scăzută, apoi să creşti uşor nivelul dozei pentru a o găsi pe cea corectă”, a spus el. „Aşadar, durează un pic mai mult pentru că siguranţa copiilor din acele studii este foarte importantă pentru noi”.

Comentariile celor doi şefi vin în timp ce administraţia Biden îndeamnă toţi americanii eligibili să primească doza booster a unui vaccin anti-Covid, în contextul apariţiei variantei omicron şi a răspândirii, în continuare mare, a variantei delta.

Vaccinul dezvoltat de Pfizer a primit autorizaţie de a fi administrat persoanelor cu vârste de peste 5 ani, în timp ce serul Moderna a primit autorizaţie pentru a fi administrat adulţilor. Singurul grup care nu este eligibil în SUA să primească vaccinul este reprezentat de copiii cu vârste de până la 5 ani.

În declaraţia pentru NBC, Bancel a îndemnat oamenii să rămână „calmi” în timp ce autorităţile şi companiile aşteaptă date legat de eficienţa vaccinurilor în faţa variantei omicron.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.