Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, marţi seară, referindu-se la posibile relaxări ale măsurilor de sărbători, că trebuie văzut contextul epidemiologic. Ministrul a explicat că în acest moment suntem în scenariul verde, dar contează trendul. ”Gândiţi-vă ce s-a întâmplat astă vară”, a declarat Rafila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mi-e greu să vă spun ce se va întâmpla peste un interval de 3-4 săptămâni, dar eu am o preocupare faţă de ce se întâmplă în acest moment. Am văzut ieri la Braşov, la târgul de Crăciun, că era o mare frenezie, am văzut concerte care nu aveau nimic de-a face cu măsuri de bază care să prevină transmiterea. Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, ar trebui să se comporte cât mai precaut în această perioadă”, a declarat, marţi seară, la B 1 TV, Alexandru Rafila. 

Întrebat despre posibile relaxări ale măsurilor de sărbători, Rafila a afirmat: ”Trebuie văzut contextul epidemiologic. Suntem în scenariul verde, dar contează trendul. Gândiţi-vă ce s-a întâmplat astă vară când eram în scenariul verde, dar lucrurile mergeau prost săptămână, după săptămână. A existat o creştere relevantă din punct de vedere epidemiologic”. 

Potrivit datelor transmise, marţi, de autorităţi, media naţională a infectărilor cu coronavirus este de 1,77 la mie, judeţul Arad fiind singurul cu rată d einfectare mai amre de 3 la mie.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.