Decizia multor ţării de a interize intrarea pe teritorul lor a unor călători care provin din Africa de Sud, în urma descoperirii în această ţară a unei noi variante a noului coronavirus - omicron -, este ”nejustificată”, denunţă ministrul sud-african al Sănătăţii Joe Phaahla, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cercetători au anunţat joi că au descoperit, în ţări din sudul Africii, o nouă formă a SARS-CoV-2, care poate fi foarte contagioasă şi care prezintă numeroase mutaţii.

Eficienţa vaccinurilor împotriva variantei omicron urmează să fie studiată.

Vineri, numeroase ţări - Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa sau Filipine - au anunţat că suspendă zborurle.

Uniunea Europeană (UE) a recomandat statelor membre să suspende toate zborurile care provin din Africa australă şi din alte ţări afectate de varianta B.1.1.529.

”Unele reacţii sunt nejustificate”, a denunţat într-o conferinţă de presă, vineri seara, ministrul Joe Phaahla.

”Unii lideri caută ţapi ispăşitori pentru a rezolva o problemă mondială”, a denunţat el, evocând ”reacţii instinctive de panică”.

Asemenea măsuri ”drastice”, care au consecinţe asupra sectorului turismului, ar putea detemina unele ţări să nu semnaleze descoperirea unor variante viitoare ale SARS-CoV-2 de frica sancţiunilor.

Ultima variantă a noului coronavirus pare că s-a răspândit deja. Ea a fost depistată în Botswana vecină, la Hong Kong, Malawi, Israel şi în Belgia.

Africa de Sud este în mod oficial cea mai afectată ţară africană de pandemia covid-19 şi se confruntă cu o creştere exponenţială a îmbolnăvirilor.

Ea înregistrează peste 2.9 milioane de cazuri şi aproape 89.800 de morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.