Vechi de 3.500 de ani, sutele de sfincşi cu cap de berbec şi corp de leu de la Luxor şi-au regăsit locul pe aleea care duce la templul din Karnak, în sudul Egiptului, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joi seară, în cadrul unei ceremonii grandioase, preşedintele Abdel Fattah al-Sissi a inaugurat Aleea statuilor renovate care duce la templul zeului Amon Ra, una dintre principalele zeităţi din panteonul egiptean. 

Obiectivul, a asigurat Ministerul Turismului, este de a face din acest loc „un muzeu în aer liber” într-o ţară în care sectorul turistic cuprinde două milioane de angajaţi şi generează mai mult de 10% din PIB. 

Karnak, vast complex la nord de Teba - Luxorul de astăzi -, templele şi palatele sale, precum şi necropolele din Valea Regilor şi Valea Reginelor sunt înscrise în Patrimoniul Mondial al UNESCO.           

În fiecare an, milioane de turişti ajung în siturile din Egiptul antic, în special pe această alee a sfincşilor cu cap de berbec, lungă de trei kilometri, de la templul din Karnak la cel din Teba antică, capitala Regatului de Mijloc, a Noului Regat şi a oraşului zeului Amon. 

Sutele de statui de animale mitologice de la Luxor, descoperite în 1949, s-au aflat la mijlocul anilor 2000 în centrul unei polemici căci patru sfincşi cu cap de berbec au fost separaţi de alţii pentru a fi instalaţi în piaţa simbol Tahrir din Cairo, inima revoluţiei din 2011 care a dus la căderea lui Hosni Mubarak. 

Egiptologia este un fond preţios pentru Cairo care regulat profită de antichităţile sale pentru a străluci la nivel mondial.     

În aprilie, televiziunile din lumea întreagă au transmis imaginile cu procesiunea grandioasă de la Cairo. Douăzeci şi două de care negre ornate cu motive aurii şi luminoase ce aminteau de ambarcaţiunile funerare antice au transportat mumii de regi şi regine din Egiptul antic către noul Muzeu Naţional al Civilizaţiei Egiptene (NMEC). 

Cairo a anunţat de mai mult timp inaugurarea cu mare fast în lunile ce urmează a noului Mare Muzeu Egiptean, la poalele Piramidelor din Giza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.