Grecul Stefanos Tsitsipas, locul 4 ATP, a anunţat, joi, în social media, că a fost supus unei intervenţii chirurgicale la cotul drept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Deseori, lucrurile devin mai dificile înainte să devină totul mai uşor, însă cu fiecare dificultate primim oportunitatea de a ne crea propria poveste unică. În unele zile, viaţa înseamnă visele noastre, speranţele şi viziunile pentru viitor. Există şi zile în care viaţa înseamnă doar să păşeşti şi este de asemenea în regulă. Tuturor fanilor, mulţumesc pentru susţinerea voastră continuă şi pentru încurajări. Concentrat pentru un viitor mai sănătos şi mai fericit. Următoarea destinaţie, pre-sezonul la Dubai, peste două săptămâni, şi apoi abia aştept să merg în Australia”, a notat Tsitsipas pe Facebok.

Stefanos Tsitsipas a câştigat două trofee în 2021, la Lyon şi la Monte Carlo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.