Trei persoane au fost reţinute în dosarul instrumentat de DIICOT Ploieşti în care sunt vizate activităţi de ecologizare a unui batal din incinta rafinăriei Vega din Ploieşti, operată de Rompetrol, şi în care se fac cercetări pentru infracţiunile de fals, înşelăciune şi constituire de grup infracţional organizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Surse judiciare au declarat pentru News.ro joi, că  persoană angajată a Rompetrol Rafinare şi alte două, salariate ale unei firme aflate în relaţii contractuale cu Rompetrol au fost reţinute în dosarul în care miercuri procurorii DIICOT şi poliţiştii de combaterea crimei organizate au făcut descinderi la Ploieşti şi Constanţa, inclusiv la sediile Rompetrol Rafinare.  
Procurorii DIICOT Ploieşti au făcut, miercuri, trei descinderi în Ploieşti şi Constanţa, la sediul companiei Rompetrol Rafinare S.A într-un dosar în care sunt cercetate infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură şi înşelăciune. Anchetatorii suspectează că reprezentanţii rafinăriei Vega din Ploieşti au depus declaraţii false la Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova privind ecologizarea unui batal întocmind documentaţia aferentă costurilor pentru astfel de operaţiuni în valoare de peste zece milioane de lei.
„Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2018, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, cu scopul de a înşela atât Statul Român, reprezentat de o instituţie, în calitate de beneficiar a 44.69% din acţiunile unei societăţi comerciale, cât şi pe ceilalţi acţionari ai firmei. Prin declaraţii false, membrii grupului infracţional organizat ar fi creat aparenţa că un batal al unei rafinării din municipiul Ploieşti ar fi fost ecologizat în totalitate, extrăgându-se atât gudron acid, cât şi sol contaminat, în condiţiile în care, în respectivul batal, gudronul acid fusese deja extras, operaţiunea respectivă de extragere fiind finalizată în cursul anului 2009”, informează Poliţia Română, ai cărei reprezentanţi au participat la anchetă.
Conform sursei citate, gruparea infracţională organizată ar fi funcţionat pe două paliere, membrii acesteia având roluri bine definite.
 
 „Pe primul palier, ar fi activat reprezentanţii legali ai societăţii comerciale, care ar fi semnat contractul încheiat cu societatea comercială prestatoare, precum şi anexa la acesta, având ca obiect ecologizarea batalului, prin care se atesta, în fals, necesitatea eliminării gudronului acid existent în batal. Prin activitatea întreprinsă în cadrul grupării, semnând contractul şi actul adiţional la acesta, înscrisuri ce au stat la baza efectuării unor plăţi în valoare cumulată de 10.097.575,35 lei, pentru eliminare gudron acid, care, în realitate, nu exista depozitat în batal, pe adâncimea de un metru, au creat aparenţa existenţei respectivului deşeu, care ar fi trebuit eliminat. Pe al doilea palier, ar fi activat reprezentanţii legali ai prestatorului, care ar fi semnat, din partea acestuia, contractul încheiat cu societatea comercială şi anexa la acesta, precum şi procesul-verbal de predare-primire amplasament, în cuprinsul căruia se atesta, în fals, necesitatea efectuării unor lucrări de tratare, eliminare şi valorificare gudroane acide, inclusiv din batal, în condiţiile în care această materie nu mai exista în respectivul batal. Aceştia ar fi întocmit, în fals, 4 facturi fiscale emise de prestator către societatea comercială şi anexele la acestea, respectiv a tichetelor false de cântar, prin care se atesta aparenta transportare, în vederea ecologizării, a gudronului acid din batal, prin efectuarea a 920 de curse”, menţioneză comunicatul Poliţiei.
Oficialii KazMunayGaz (KMG) International s-au atătat "surprinşi" de acţiunea procurorilor DIICOT.
"Grupul KMG International a luat act cu surprindere de acţiunea DIICOT Ploieşti din acestă dimineaţă, privind proiectul de ecologizare a batalelor istorice de la rafinăria Vega Ploiesti, parte a companiei Rompetrol Rafinare. Menţionăm că Rompetrol Rafinare a răspuns imediat solicitării de informaţii a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti şi, ca de fiecare dată, a cooperat cu autorităţile judiciare şi a furnizat toate documentele şi informaţiile necesare soluţionării investigaţiei. Până în acest moment, niciunul din angajaţii Rompetrol Rafinare nu a fost citat anterior pentru a furniza detalii suplimentare privind derularea acestui proiect", transmit oficialii KMG International într-un comunicat dat publicităţii miercuri seară.  
Aceştia menţionează că Rompetrol Rafinare "va acţiona în continuare cu maximă diligenţă atât în vederea protejării drepturilor sale, cât şi a cooperării cu autorităţile judiciare”, arătând că au "încredere că investigaţia va fi soluţionată cât mai rapid”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.