Zlatan Ibrahimovic va lansa o nouă carte în decembrie, la zece ani de la publicarea autobiografiei sale, potrivit unui anunţ făcut miercuri de editorii săi din Italia şi Suedia, Cairo şi Albert Bonnier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Intitulată "Adrenalina, Istoriile mele ingnorate", cartea a fost scrisă în colaborare cu jurnalistul şi autorul italian Luigi Garlando de la Gazzetta dello Sport. Cartea va fi lansată la 2 decembrie în librăriile italiene şi câteva zile mai târziu, în 8 decembrie, în Suedia.

Editorul său italian o descrie drept "jurnalul unui bărbat de 40 de ani care îşi echilibrează trecutul şi priveşte viitorul în ochi, de parcă ar fi încă un adversar de înfruntat".

"În <Adrenalina>, Zlatan Ibrahimovic vorbeşte deschis şi sincer despre fotbal, griji pentru viitor şi arta dificilă de a lăsa adrenalina şi echilibrul să ocupe un loc egal atât în viaţa de zi cu zi, cât şi pe teren", a precizat editorul suedez, într-un comunicat.

Înainte de această carte, vedeta echipei AC Milan, în vârstă de 40 de ani, şi-a publicat autobiografia, Eu sunt Zlatan, unul dintre cele mai mari succese din istoria publicaţiilor suedeze, cu peste jumătate de milion de exemplare vândute.

Cartea a fost adaptată pentru cinema, iar filmul a fost lansat în Italia la începutul lunii noiembrie. Lansarea sa în Suedia, amânată din cauza Covid-19, este stabilită pentru 14 ianuarie 2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.