Mai mulţi parlamentari liberali au primit SMS-uri de ameniţare pe telefoanele de serviciu, în legătură cu votul pentru certificatul verde, a declarat, joi, pentru News.ro, preşedintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu. ”Îţi dăm foc şi ţie şi familiei. Dacă trece acest certificat, orice acţiune este justificată”, se arată în mesaj. Avrămescu anunţă că a discutat cu colegii pentru a sesiza organele de anchetă, însă nu s-a stabilit dacă va fi o acţiune comună, sau acţiuni individuale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am primit în cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.) un mesaj ameninţător la adresa mea şi a familiei mele. Mesajul <<Ai grijă cum votezi legat de certificatul verde. Îţi dăm foc şi ţie şi familiei. Dacă trece acest certificat orice acţiune este justificată, suntem în legitimă apărare>> Mesajul este primit şi de alţi colegi din grupul PNL. Am avut discuţii atât cu ceilalţi colegi cât şi cu liderul de grup, opinia este să facem o sesizare către instituţiile abilitate singura discuţie este dacă vom face o acţiune comună sau acţiuni individuale", a declarat deputatul Gabriel Avrămescu pentru News.ro. 
 
 
În ciuda ameninţării, deputatul buzoian spune că are o poziţie clară pe care a făcut-o publică cu toate ocaziile, atât în ceea ce priveşte vaccinarea anti-Covid, cât şi asupra necesităţii introducerii Certificatului Verde. 
 
”Din punctul meu de vedere, este un gest iresponsabil al unor persoane care nu înţeleg că vaccinarea este singura soluţie şi nu este o ameninţare la adresa unor politicieni, ci reprezintă o ameninţare la adresa oamenilor care au înţeles că vaccinul este ultima soluţie. E un mesaj care pune în  pericol sănătatea publică. Eu susţin cu toată tăria această lege privind instituirea Certificatului Verde", a mai spus Avrămescu.
 
Legea care prevede introducerea certificatului verde la locul de muncă este în Camera Deputaţilor. Actul normativ a fost respins de Senat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.