Poliţia italiană a arestat miercuri o cetăţeană italiano-kosovară în vârstă de 19 ani, suspectată de faptul că face parte din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) şi de faptul că ar fiavut legături cu autorul atentatului din noiembrie 2020 de la Viena, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tânăra - identificată doar prin iniţialele B. T. - este căsătorită cu un cetăţean kosovar care are legături cu Kujtim Fejzulai, atacatorul care a ucis patru persoane în Austria, în noiembrie 2020, înainte să fie ucis prin împuşcare de către poliţie.

B. T., radicalizată de la vârsta de 16 ani, a părăsit recent Kosovo pentru a se instala la Milano, în nordul Italiei, însă a rămas în contact permanent cu soţul său şi cu alţi simpatizanţi SI din Kosovo, precizează într-un comunicat Ministerul italian de Interne.

Poliţia a găsit conţinuturi jihadiste pe telefonul acesteia şi fotografii ale autorilor unor atacuri SI cunoscuţi poliţiei.

Anchetatorii au identificat peste 2.000 de mesaje postate de cătrea aceasta pe grupuri de discuţie care oferă susţinere materială şi ideologică SI şi subliniază că B. T. a discutat prin mesaje cu ”soţii de combatanţi” şi că a oferit, în unele cazuri, sfaturi unor nou-veniţi.

”Trebuie să-şi sărbătorim căsătoria cu (puşti de tip) AK47. Avem nevoie să sărbătorim, nu vom lăsa niciun necredincios, evident. Sânge peste tot”, se arată într-un mesaj publicat de către poliţie.

În alte mesaje îşi exprimă bucuria faţă de decapaitarea în Franţa a profesorului Samuel Paty, în octombrie 2020, şi afirmă că este vorba despre o ”lecţie pentru toţi ceilalţi profesori. El o merita!”.

Poliţia a publicat de asemenea o înregistrare audio în care se aude o femeie care-şi intonează jurământul de credinţă faţă de gruparea SI şi se declară pregătită să-şi sacrifice viaţa.

”Ea s-a declarat pregătită să devină o martiră”, a declarat într-o conferinţă de presă procurorului din Milano Alberto Nobili, care denunţă drept ”înfiorătoare” mesagele tinerei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.