Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a anunţat că social-democraţii doresc Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor în cazul în care nu au premierul, precizând că structura actuală a Guvernului ar putea să nu mai fie modificată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei sunt cele două ministere avizatoare care în orice negociere de algoritm de guvernare sunt cele dintre care se alege. La noi există cine are premierul nu are Secretariatul General al Guvernului şi nu alege primul între cele două ministere avizatoare. E un algoritm gândit de mult în politica românească şi chiar funcţionează când se fac coaliţii sau alianţe”, a declarat Vasile Dîncu, luni seara, la Profit News.
Întrebat ce va alege PSD-ul în cazul în care PNL va avea premierul, el a răspuns: “Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanţele având în vedere că sunt alte ministere la care noi nu avem acces, cel puţin în varianta de acum: Dezvoltarea este la UDMR, am văzut că Mediul este la UDMR, adică sunt ministere economice sau Fondurile Europene nu ştiu la cine ar fi. Este normal ca aceste funcţii economice, funcţiile din ministerele de forţă, legate de membrii în CSAT, se aleg cumva între participanţii la guvernare şi atunci cine are una, nu putea lua cealaltă”.
Vasile Dîncu a precizat că nu este luată o decizie nici în privinţa schimbării structurii Guvernului. 
“Au propus cele două echipe de negociere nişte ministere pentru că, aşa cum se întâmplă când faci un guvern, vin oamenii din echipele de negociere cu tot felul de priorităţi. Unii au spus este nevoie pentru cei patru milioane de români din afară, şi eu cred că ar trebui făcută asta, ar fi nevoie de un minister al Diasporei, al românilor de pretutindeni, care să se ocupe serios şi de Republica Moldova, să se ocupe şi de românii din afară din perspectiva administrativă culturală, învăţământ, religie. Ar trebui, dar probabil nu o să o facem acum (…) pentru Diaspora un super minister care să conţină fonduri, să fie ca un fel de minister al Administrării românilor din afară, să aibă bani pentru şcoală, pentru religie, pentru Biserică, pentru că asta ţine identitatea. (…) Liberalii au venit cu ideea să facem un minister al întreprinderilor mici şi mijlocii”, a explicat Vasile Dîncu.
El a precizat că având în vedere situaţia actuală din ţară, e posibil să nu mai apara un minister în plus. 
“Cred că până la urmă şi din perspectiva strategică, din perspectivă comunicaţională, în această sărăcie şi în această criză pe care o avem acum s-ar putea să înclinăm a nu mai face niciun minister. Am face eventual nişte miniştri delegaţi pe aceste zone, dar care să nu mai însemne aparate grele, ministere separate şi să renunţăm la acea idee”, a explicat preşedintele Consiliului Naţional al PSD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.