Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a votat, luni, prelungirea mandatului de preşedinte interimar pentru Sorin Grindeanu, cu încă două săptămâni, cu voturile PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, singurul partid care s-a opus fiind USR-ul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
USR a acuzat ”alianţa toxică dintre PSD-PNL şi UDMR.
 
”Premierul OUG 13, Sorin Grindeanu, a primit votul alianţei toxice PSD-PNL-UDMR pentru prelungirea mandatului de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor. USR a fost singurul partid care a votat împotrivă.  Votul PNL de azi este o nouă trădare a românilor care au luptat şi oprit OUG 13”, a transmis USR-ul. 
 
Sorin Grindeanu a ajuns preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor după ce preşedintele forului legislativ, Ludovic Orban, şi-a dat demisia din funcţie în urma Congresului PNL.
 
El a fost înlocuit cu Florin Roman, interimar, iar înţelegerea cu USR a fost să se facă o rocadă de câte două săptămâni a preşedinţilor. După expirarea interimatului lui Roman, liberalii nu au mai votat în Biroul Permanent propunerea USR, Raluca Prună, iar interimar a fost ales social-democratul Sorin Grindeanu. 
 
Inclusiv în negocierile pentru formarea noii majorităţi, postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor revine, potrivit unor surse politice, tot Partidului Social Democrat. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.