Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea actului normativ pentru modificarea şi completarea art. 112 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, informează Administraţia Prezidenţială. Legea permite schimbarea destinaţiei bazei materiale a unei şcoli închise de 3 ani, fără avizul ministrului Educaţiei şi doar printr-o hotărâre a consiliului local.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 112 din Legea educaţiei naţionale 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul asigurării cadrului legal ca în situaţia în care după 3 ani calendaristici de la închiderea unei şcoli, perioadă în care nu s-a desfăşurat niciun fel de activitate educaţională, destinaţa bazei materiale respectivei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat să se poată schimba fără avizul conform al ministrului Educaţiei, numai în baza unei hotărâri de consiliu local din unitatea administrativ-teritorială în cauză, urmând ca, în cazul în care vor exista din nou elevi pentru reluarea activităţii educaţionale, tot consiliul local să fie entitatea care are obligaţia să reamenajeze respectivul imobil în acest scop sau să pună la dispoziţie spaţiul necesar.

Pe 28 iunie, proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de prim for sesizat, şi pe 11 octombrie, decizional, de către Senat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.