Moderna a depus la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) cererea de autorizare a vaccinului său contra Covid-19 pentru copiii cu vârste între 6 şi 11 ani, a anunţat marţi societatea de biotehnologie americană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dozajul celor două injecţii, administrate la patru săptămâni distanţă, a fost adaptat la 50 de micrograme, faţă de 100 de micrograme pentru tranşele la vârste mai mari. 

„Suntem fericiţi să anunţăm depunerea acestei variante la EMA”, Agenţia Europeană pentru Medicamente, a declarat, într-un comunciat,      Stéphane Bancel, patron al Moderna. „Aceasta marchează prima noastră cerere pentru o utilizare la această grupă de vârstă”, a subliniat el. 

Vaccinul Moderna este pentru moment autorizat începând de la vârsta de 12 ani de către EMA. Dar mai multe ţări, între care Franţa luni, au recomandată să nu fie folosit vaccinul de la Moderna sub o anumită vârstă (30 de ani în Franţa), din cauza îngrijorărilor privind riscul de miocardite.  

Acest efect secundar a fost depistat în special la adolescenţi şi tineri adulţi, în special bărbaţi. 

La sfârşitul lui octombrie, Moderna a anunţat rezultate pozitive la teste clinice pentru copiii cu vârste între 6 şi 11 ani, vaccinul provocând „un răspuns imunitar puternic” cu niveluri „robuste” de anticorpi depistate.

Marţi, compania a transmis mai multe detalii, afirmând că la două săptămâni de la prima doză, vaccinul a fost eficient 100% împotriva cazurilor confirmate de Covid-19 care au provocat două simptome, precum febră, tuse, pierderea gustului, sau unul dintre aceste simptome şi o pneumonie. Aceste rezultate de eficienţă rămân preliminare şi vor fi urmărite în timp.             

EMA urmăreşte şi datele de la Pfizer, care a depus cerere de autorizare pentru propriul vaccin la persoanele cu vârste între 5 şi 11 ani. Această examinare ar putea fi încheiată în decembrie, a anunţat compania săptămâna trecută.              

Remediul de la Pfizer este deja autorizat de puţin timp la această grupă de vârstă în Statele Unite, unde remediul de la Moderna nu este pentru moment autorizat decât celor cu vârste de peste 18 ani. 

Compania a anunţat la sfârşitul lui octombrie că nu va depune solicitare de autorizare pentru grupa 6-11 ani la Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) numai după ce aceasta va încheia analiza pentru 12-17 ani. 

Însă FDA a întârziat aprobarea vaccinului de la Moderna pentru grupa 12-17 ani cu scopul de a avea timp să evalueze riscurile de miocardită. Această analiză ar putea dura până în ianuarie 2022. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.