Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi, în calitate de for decizional, două proiecte de lege care prevăd scăderea TVA-ului pentru lemne de foc de la 19% la 5%, pentru persoane fizice şi şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială. Propunerile legislative aparţin Partidului Social Democrat şi vor merge la promulgare la preşedintele României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Proiectul prevede scăderea TVA-ului pentru lemne de foc de la 19% la 5% şi are ca scop ajutorarea persoanelor vulnerabile, din zonele rurale, care încă se mai încălzesc cu lemne. Cota redusă de TVA de 5% se aplică pentru livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, realizate către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, precum şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, se precizează în propunerea legislativă. Celălalt proiect de lege aprobat de Cameră prevede că TVA-ul de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00. În prezent, TVA pentru livrarea lemnelor de foc este 19%, se menţionează în expunerea de motive. Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că numărul locuinţelor care utilizează lemn de foc pentru încălzire este de peste 2,733 de milioane, ceea ce reprezintă 85% din totalul locuinţelor din mediul rural, unde locuitorii sunt cu preponderenţă pensionari şi persoane cu venituri mici. Numărul gospodăriilor care utilizează lem de foc pentru încălzire este de peste 3,5 milioane, reprezentând peste 45% din totalul gospodăriilor, la nivel naţional.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.