Prinţesa Charlene a revenit în Principatul Monaco, după ce a petrecut mai multe luni în Africa de Sud şi după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, scrie BFM TV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Nice Matin, ea a revenit în Principat luni dimineaţă, după un zbor de noapte de zece ore. Soţia prinţului Albert s-a aflat în ţara natală din primăvară. 

Cotidianul local a anunţat că fosta înotătoare a fost aşteptată pe heliportul monegasc de prinţul Albert II şi de copiii lor, gemenii Jacques şi Gabriella. Familia reunită a publicat câteva fotografii în faţa Palatului princiar. Fotografia care a fost publicată pe contul de Instagram al prinţeseieste însoţită de mesajul: „O zi bună. Mulţumesc că-mi daţi forţă!”. 

Charlene de Monaco s-a aflat în Africa de Sud din luna mai. Potrivit revistei People, prinţesa a mers acolo pentru proiecte de caritate. Conform versiunii oficiale, susţinută de Principat mai multe luni, problemele de sănătate au constrâns-o să rămână acolo. O infecţie gravă la ureche, nas şi gât, precum şi mai multe operaţii, au fost invocate de familia regală. 

În septembrie, prinţesa a fost spitalizată de urgenţă după ce s-a simţit rău din cauza complicaţiilor legate de infecţia la ureche, nas şi gât pe care a contractat-o în mai, a explicat fundaţia sa într-un comunicat. La începutul lui octombrie, ea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale sub anestezie generală. 

Cu toate că prinţul Albert şi copiii lor au vizitat-o pe prinţesă în iunie şi august, această absenţă prelungită a lansat zvonuri privind despărţirea dintre prinţ, 63 de ani, şi soţia sa, 43 de ani. Mai ales după zece ani de căsătorie, împliniţi în iulie, care nu au fost sărbătoriţi. 

Fostă înotătoare, Charlene Lynette Wittstock, născută în 1978 în Rhodesia (Zimbabwe), s-a căsătorit cu prinţul Albert II de Monaco în 2011.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.