Dreptul la apă curată, la aer pur şi la un mediu sănătos urmează să fie înscrise în Constituţia statului New York, în urma unei victorii a taberei ”da” într-un referendum organizat în marja alegerilor locale de marţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Orice persoană are dreptul la aer şi apă pure şi la un mediu sănătos”, urmează să prevadă Legea fundamentală a acestui stat cu aproximativ 20 de milioane de locuitori, al patrulea cel mai populat din Statele Unite.

În urma numărării voturilor din districte miercuri, tabăra ”da” a obţinut 60,8% din voturile exprimate (27% ”împotriva”, 11,7% albi), potrivit site-ului statului New York, iar reprezentanţii acestei tabere au revendicat o victorie.

În pofida unei prezenţe slabe la urne - doar 3,1 milioane dintre cei 12,3 milioane de alegărtori înscrişi -, asociaţii de apărarea mediului salută un pas important, în timpul COP26.

”Apa şi aerul curate nu sunt un lucru de la sine înţeles. Prea mult timp comunităţile noastre cele mai vulnerabile au fost victime ale nivelului mare al poluării aerului şi contaminării apei”, a declarat AFP preşedinta Ligii alegătorilor ecologişti din New York, Julie Tighe.

Probleme continuă să existe cu privire la caracterul cu adevărat constrângătpr al acestui drept, iar adepţii taberei ”nu” au insistat asupra riscului unei creşteri a numărului proceselor care pot încetini proiecte economice.

”Tribunalele vor avea mult de lucru pentru a stabili ceea ce vor cu exactitate aceste drepturi”, subliniază la AFP Peter Bauer, diectorul Asociaţiei ”Protejarea Adirondacks”, numele unui parc mare din nordul statului, care salută, însă, un progras.

Statul New York se întinde, în afară de metropola cu acelaşi nume, către nord, până la frontiera cu Canada şi cuprinde zona naturale uriaşe, precum Munţii Adirondacks.

Înscrierea unor drepturi de mediu în texte fundamentale are loc recurent în multe ţări.

În Franţa, un proiect cu privire la înscrierea în Articolul 1 al Constituţiei a garanţiei ”apărării mediului şi diversităţii biologice şi luptei împoriva modificărilor climatice” a fost abandonată de către Guvern, la începutul lui iulie, din cauza lipsei unui consens în Parlament.

Potrivit site-ului american Ballotpedia, Pennsylvania a fost prmul stat american care a înscris mediul în Constituţie, în 1971, urmată de alte cinci state - Hawaii, Illinois, Massachusetts, Montana şi Rhode Island.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.