Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu a declarat, marţi, că aşteaptă ca liberalii să spună că vor refacerea coaliţiei cu USR şi că nu vor face o înţelegere cu PSD. ”Trebuie să începem cât mai repede demersurile pentru refacerea coaliţiei”, a mai afirmat Moşteanu, arătând că mingea este la PNL şi la preşedintele Klaus Iohannis. El a precizat că, după ce se va decide PNL, abia atujnci vor începe negocierile, pentru că până acum nu a fost nicio discuţie. Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu a declarat, marţi, la sediul partidului, că singura sa opţiune este pentru refacerea coaliţiei cu USR-ul. Liberalii urmează să se reunească, marţi, de la ora 18.00, pentru a flexibiliza mandatul partidului pentru o majoritate clară în Parlament, urmând să discute cu toate partidele, mai puţin cu AUR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

CITEȘTE ȘI Dan Vîlceanu, la sediul PNL: Prima opţiune pentru mine şi singura de altfel este USR-ul

”Am luat act de declaraţiile premierului desemnat. USR susţine refacerea coaliţiei, o spunem de două luni”, a afirmat purtătorul de cuvânt al USR. 

Moşteanu a afirmat că cei de la PNL ”au doar două variante, mari şi late, pe care aritmetica parlamentară le permite”, în acest moment, fie coaliţia cu USR, fie o guvernare cu PSD.

”PNL trebuie să se decidă, şi trebuie să se decidă repede, pentru stă toată ţara, de două luni de zile, după PNL, după meciurile lor interne şi asta nu ajută pe nimeni”, a spus Moşteanu la Parlament. 

El a precizat că nu a existat nicio discuţie privind revenirea USR la guvernare.

”Am spus în repetate rânduri şi eu şi colegii mei. Sunt lucruri foarte clare de care trebuie să discutăm. E nevoie de o listă de priorităţi, cum alocăm banii, dar şi de modul cum se iau deciziile în coaliţie", a declarat Moşteanu.

El a precizat că se aşteaptă ca parlamentarii care au plecat din PNL împreună cu Ludovic Orban să voteze un guvern de coaliţie cu USR, el admiţând că fără voturile acestora, coaliţia ar avea susţinere la limită în Parlament. 

”Suntem oameni politici responsabili, ne aşezăm la masă cu oricine vrea să să susţină un guvern care să facă nişte lucruri în ţara asta, de care fiecare român are nevoie”, a afirmat Moşteanu. 

Reprezentantul USR a precizat că aşteaptă ca liberalii să spună că doresc refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR. 

 ”Trebuie să începem cât mai repede demersurile pentru refacerea coaliţiei”, a mai afirmat Moşteanu, arătând că mingea este la PNL şi preşedintele Klaus Iohannis. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.