Pictura „Pope with Owls”, semnată Francis Bacon, ar putea fi vândută luna viitoare pentru 45 de milioane de dolari la o licitaţie Phillips din New York.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrarea realizată în 1958 va fi scoasă acum pentru prima dată la vânzare, după 35 de ani de când se află în aceeaşi colecţie.

Tabloul, care înfăţişează un papă ce stă pe un jilţ, încadrat de două bufniţe, va fi licitat pe 17 noiembrie şi are o valoare estimată între 35 şi 45 de milioane de dolari.

Bacon a realizat lucrarea în timpul unei şederi de 14 luni în Maroc. Ea face trimitere la un portret al Papei Inocenţiu X creat de Diego Velázquez, o imagine la care Bacon a făcut referire de mai multe ori în creaţia sa dintre 1949 şi 1971.

Lucrarea este vândută acum de un colecţionar american, care a cumpărat-o în urmă cu aproximativ patru decenii de la dealerul de artă elveţian Thomas Amman. Cel mai recent, ea a fost expusă în 2006 la galeria Gagosian din New York.

Două versiuni ale „Pope with Owls” se află în colecţii ale San Francisco Museum of Modern Art şi Royal Museums of Fine Arts din Bruxelles.

Dacă pictura va fi adjudecată la 45 de milioane de dolari, va deveni una dintre cele mai scumpe opere de artă vândute vreodată la Phillips, casă care vinde de regulă lucrări la preţuri mult sub cele înregistrate la rivalele Christie’s şi Sotheby’s.

„Men in Her Life” (1962), de Andy Warhol, vândută în 2010 pentru 63,3 milioane de dolari, deţine recordul pentru cea mai scumpă lucrare adjudecată la Phillips.

Alte lucrări ale lui Bacon au atins preţuri mai mari, recent, în licitaţii. În iunie 2020, un triptic din colecţia norvegianului Hans Rasmus Astrup a fost adjudecat contra sumei de 84,6 milioane de dolari la Sotheby’s.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.