Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a participat, joi, la semnarea contractului de parteneriat dintre Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi zece dintre unităţile medicale din subordinea municipalităţii în vederea depunerii de proiecte pentru obţinerea de finanţare europeană. Se are în vedere realizarea de instalaţii - electrice, împotriva incendiilor şi de ventilaţie, valoarea proiectelor depăşind 22 de milioane de euro. ”Am avut în ultimele luni câteva tragedii care au venit exact din nefuncţionarea acestor tipuri de instalaţii”, a declarat Nicuşor Dan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”Mă bucur să particip astăzi la semnarea contractului  de parteneriat între Administraţia Spitalelor şi zece spitale din subordinea municipalităţii  pentru depunerea de proiecte pentru accesarea de fonduri  europene pentru instalaţii electrice, pentru  instalaţii împotriva producerii incendiilor şi pentru instalaţii de ventilaţie. Am avut în ultimele luni câteva tragedii care au  venit exact din nefuncţionarea acestor tipuri de instalaţii. A fost o decizie foarte bună a MS de a deschide pe POIM acest program”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul Capitalei, Nicuşor Dan.  

Potrivit acestuia, toate cele zece spitale vizate sunt spitale COVID în acest moment.  

”Tot pe POIM s-au semnat deja contracte de finanţare în valoare de 26 de milioane de euro pentru instalaţii pe axa specială care vizează coronavirus pentru echipamente şi materiale”,  mai precizat primarul general.  

La rândul său, directorul general ASSMB, Vasile Apostol, a explicat că valoarea proiectelor este 22,8 milioane de euro.  

”Aşteptăm evaluarea colegilor de la Ministerul Proiectelor Europene şi, evident, că vom începe implementarea şi a acestor proiecte care vin în continuare a finalizării deja a primelor proiecte în valoare de 26,5 milioane de euro”, a declarat Apostol.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.