Laboratorul farmaceutic american Merck a anunţat miercuri un acord care ar putea permite o difuzare largă, în ţările sărace, a unor versiuni generice ale medicamentului său împotriva covid-19 molnupiravir, destinat persoanelor infectate cu noul coronavirus, dar înainte să se îmbolnăvească de covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Medicines Patent Pool (MPP) a anunţat că a semnat un acord de licenţă voluntară cu Merck în vederea facilitării unui acces mondial - la un preţ accesibil - la molnupiravir, medicamentul antiviral oral expermental împotriva covid-19, dezvoltat de către Merck.

În cazul în care va fi aprobat de către autorităţile de reglemntare, acordul va contribui la acordarea unui acces larg la molnupiravir în 105 ţări sărace sau ”cu venit intermediar”.

Autorităţile de reglementare a medicamentelor din Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au lansat deja evaluări ale acestui medicament.

Antivirale ca molnupiravir acţionează printr-o scădere a capacităţii unui virus de a se replica, frânând astfel boala.

Administrat unor pacienţi în zilele imediat următoare unui test covid-19 pozitiv, tratamentul reduce la jumătate riscul unei spitalizări, potrivit unui studiu clinic efectuat de către Merck, denumt şi MSD în afara Statelor Unite.

MPP, cu sediul la Geneva, este o organizaţie internaţională susţinută de către ONU care depune eforturi să faciliteze dezvoltarea şi îmbunătăţirea accesului la medicamente al ţărilor sărace sau cu venit intermediar, printr-o abordare inovatoare a emiteri unor licenţe voluntare de punere în comun a brevetelor.

În cadrul acestui acrod, Merck acordă o licenţă MPP, care poate apoi să acorde sublicenţe unor producători de medicamente generice.

Prin acest acord, dezvoltatorii medicamentului nu vor primi drepturi din vânzări atât timp cât covid-19 va rămâne clasat drept o urgenţă a sănătăţii publice la nivel internaţional de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Comitetul de Urgenţă al OMS a reconfirmat săptămâna trecută statutul de alertă maximă a pandemiei.

”Rezultatele provizorii ale molnupiravir sunt convingătoare, iar noi considerăm acest tratament oral-candidat drept un instrument potenţial important în ajutarea rezolvării crizei sanitare actuale”, a anunţat directorul executiv al MPP  Charles Gore.

El îşi exprimă speranţa ca acest prim acord de licenţă voluntară a unui medicament împotriva covid-19 să încurajeze şi alte întreprinderi să încheie astfel de acorduri.

Merck dezvoltă molnupiravir împreună cu Ridgeback Biotherapeutics.

”Suntem bucuroşi să colaborăm cu MPP în vederea garantării ca versiuni generice de calitate ale molnupiravir să fie dezvoltate şi distribuite rapid, după autorizarea (autorităţilor de) reglementare”, declară directoarea generală a acestei societăţi, cu sediul la Miami, Wendy Holman.

”Parteneriatele şi colaborarea pot face mai mult în vederea înfruntării provocărilor din sănătatea mondială decât poate face o organizaţie singură”, subliniază ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.