Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Romania a scăzut cu 16,4 puncte în septembrie comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 57,2 puncte, în timp ce faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 22,9 puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Pe fondul prudenţei generate de intrarea in valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut puternic în luna septembrie. Consistente cu această evoluţie sunt şi anticipaţiile de decelerare a economiei. De asemenea, în contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni s-au majorat. Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Romania a scăzut cu 16,4 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 57,2 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 22,9 puncte). Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 5,01%", spune Adrian Codirlasu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA Romania.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 93% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9985, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0547 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului euro/leu pentru un orizont de 12 luni este 4.9400.

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei nationale, iar rezultatele pentru luna septembrie 2021 relevă că cea mai mare parte a participanţilor la sondaj, 55%, anticipează că impactul economic al coronavirusului va dura până în trimestrul IV al anului 2022.

Analiştii estimează că deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 va avea o valoare medie de 7,1%, iar evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2021 va fi de +6,6%.

Aceştia preconizează totodată că datoria publică ca procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 54,1%.

În contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor.

Conform raspunsurilor participanţilor, principalul impediment în implementarea factorilor ESG este insuficientă informaţiilor, urmat de lipsa expertizei în acest domeniu.

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.