Armin Laschet şi-a asumat sâmbătă "responsabilitatea" pentru eşecul conservatorilor la alegerile legislative germane de la sfârşitul lui septembrie, admiţând că partidul său trebuie să intre în opoziţie după 16 ani la putere, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Responsabilitatea acestui rezultat îmi revine ca lider şi candidat la Cancelarie. Sunt responsabil al campaniei electorale" şi al eşecului ei, a declarat el, în timpul congresului tinerilor creştini-democraţi ai CDU care are loc la Münster (vest), în acest  weekend.

"Am obţinut un rezultat amar" şi "nimic nu poate fi trecut sub tăcere", a adăugat el. 

În timpul alegerilor legislative din 26 septembrie, CDU a obţinut, cu 24,1% din voturi, cel ami slab rezultat din istorie, ajungând pe poziţia a doua, după social-democraţi. 

Aceştia din urmă au pus de altfel bazele noului guvern de coaliţie tripartită eteroclit cu ecologiştii şi liberalii de la FDP: cele trei partide au anunţat un acord preliminar în acest sens.            

Discuţii pentru programul de guvernământ vor începe de acum şi ar trebui să dureze mai multe săptămâni. La capătul acestora, dacă se ajunge la un acord, social-democratul Olaf Scholtz va deveni cancelar şi îi va urma Angelei Merkel. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.