Atacul cu arcul soldat cu cinci morţi în Norvegia pare să fie, în acest stadiu, un ”act terorist”, iar suspectul, care s-a converit la islam, a avut de-a face cu poliţia, care îl suspecta de redicalizare, au anunţat joi serviciile de securitate norvegiene (PST), care nu au ridicat, însă, nivelul de alertă în ţară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Evenimentele de la Kongsberg (un oraş situat în sud-estul Norvegiei) par să fie un act terorist în acest stadiu, însă ancheta (...) va clarifica mai mult ceea ce le-a motivat”, a anunţat într-un comunicat PST.

Un bărbat înarmat cu un arc şi săgeţi a ucis cinci persoane şi a rănt alte două.

Arestat de poliţie, atacatorul - un cetăţean danez în vârstă de 37 de ani - convertit recent la islam, şi-a recunoscut faptele, potrivit postului norvegian TV2.

”Au exstat temeri cu privire la o radicalizare precedentă”, a declarat un oficial din cadrul poliţiei norvegiene într-o conferinţă de presă, precizând că aceste temeri, din cauza cărora a fost supravegheat, au avut loc în 2020 şi înainte.

”Nu am avut o semnalare cu privire la el în 2021, ci înainte”, a precizat ofiţerul de poliţie.

Reizident la Kongsberg, un orăşel cu 25.000 de locuitori, situat la aproximativ 80 de kilometri vest de Oslo, suspectul ar avea, de asemenea, antecedente medicale, potrivit TV2.

Potrivit avocatului Fredrik Neumann, clientul său ”se explică în mod detaliat şi vorbeşte şi cooperează bine cu poliţia”.

Poliţia a avertizat împotriva multor ”zvonuri” pe reţele de socializare, într-un comunicat publicat în noaptea de miercuri spre joi, ”cu privire la autorul atacului, dintre care unele (pun în discuţie) persoane care nu au nicio legătură cu actele grave comise”.

Cei doi răniţi au fost spitalizaţi la unităţi de îngrijire critică, însă nimic nu arată că viaţa le este în pericol, a anunţat într-o conferinţă de presă un reprezentant al poliţiei locale, Øyvind Aas.

Unul dintre răniţi este un poliţist, care se afla în afara serviciului, într-un magazin - unul dintre numeroasele locuri în care a avut loc atacul.

”Potrvit informaţiilor noastre, este implicată doar o singură persoană”, a precizat el.

SĂGEŢI DE COMPETIŢIE

Presa publică fotografii cu săgeţi negre, în mod vizibil de competiţie, care zac pe jos sau, una dintre ele, înfiptă solid într-un zid.

Încep să apară mărturii.

O femeie, Hansine, care asistat în parte la atac, a declarat TV2 că auzit gălăgie şi a văzut ”o femeie care se adăpostea şi un bărbat, la colţul străzii, cu săgeţi într-o tolbă la urmăr şi un arc în mână”.

”După aceea, am văzut oameni fugind să-şi salveze viaţa. Între ei era o femeie care ţinea un copil de mână”, declară ea postului.

Atacul - cu un mod de operare neobişnuit - a avut loc în ultima zi de mandat a premierului conservator Erna Solberg, care a cedat joi frâiele unui nou Guvern de centru-stânga condus de către Jonas Gahr Støre, învingătorul în alegerile legidlative de la 13 septembrie.

ARMAMENT DISTRIBUIT POLIŢIŞTILOR

Potrivit postuluiTV2, bărbatul avea de asemenea un cuţit şi/saumai multe arme asupra sa.

Faptele au avut loc cu puţin înante de ora locală  18.30 (19.30, ora României), într-o zonă destul de întinsă, în Kongsberg.

Suspectul a fost arestat la ora locală 18.47 (19.47, ora României), potrivit poliţiei.

Locuitorii au fost îndemnaţi să rămână acasă.

Mai multe cartiere au fost izolate, iar imagini de televiziune surprind o desfăşurare importantă a unor forţe de poliţie înarmate şi a unor ambulanţe.

Un elicopter şi o echipă de genişti au fost de asemenea trimise la faţa locului.

Conducerea poliţiei norvegiene a decretat să se distribuie armament, în întreaga ţăro, poliţiştilor. Majoritatea poliţiştilor norvegieni nu sunt înarmaţi.

Redioteleviziunea publică NRK a postat pe site o fotografie trimisă de către un martor, în care o săgeată neagră este înfiiptă solid într-un zid.

Norvegia, o ţară tradiţional liniştită, a fost ţinta unor atacuri ale extremei drepte.

La 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis 77 de persoane prin detonarea unei bombe în apropierea sediului Guvernului, la Oslo, după care a deschis focul la o reuniune a Tineretului Laburist, pe Insula Utøya.

În august 2019, Philip Manshaus a deschis focul într-o mochee de lângă Oslo, după care a fost imobilizatde către credincioşi, fără să se înregistreze răniţi grav.

El şi-a ucis înainte sora adoptivă, de origine asiatică, o faptă motivată de rasism.

De asemenea, mai multe planuri de atentat au fost dejucate în Norvegia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.