Consiliul Judeţean Vâlcea a decis să amplaseze camere video pentru monitorizarea unui sit arheologic, după ce autorităţile au constatat că din resturile de ziduri care datează de pe vremea dacilor se fura piatră, dar şi că localnici aruncat gunoi pe amplasamentul sitului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Consiliul Judeţean Vâlcea anunţă că situl arheologic Buridava Romană, amplasat în cartierul Stolniceni din municipiul Râmnicu Vâlcea şi aflat în administrarea Muzeului Judeţean Vâlcea va fi împrejmuit cu un gard, dar şi monitorizat video, după ce localnicii au început să fure piatră din zidurile care fac parte din monumentul istoric de categoria A şi au aruncat gunoaie în amplasamentul siteului
 
”Are o valoare inestimabilă şi am investit aici pentru că se ajunsese într-o  situaţie foarte gravă şi să înţelegeţi de ce spun gravă: pentru că fura piatra din acest sit. (...) Aici au fost băile romane. Pentru cei răuvoitori, avem deja o înţelegere cu IJP care verifică periodic zona şi de asemenea obiectivul este supravegheat video. Facem un apel, să nu ne batem joc de asemenea valori”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu. 
 
Conservarea şi restaurarea sitului este realizată de către specialiştii din cadrul Muzeului Judeţean Vâlcea şi ai Ministerului Culturii, a precizat directorul Muzeului Judeţean Vâlcea, Claudiu Tulugea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.