Un cuplu de americani - inclusiv un inginer din cadrul Marinei americane (US Navy) - au fost arestaţi în weekend în West Virginia şi inculpaţi cu privire la spionaj nuclear în favoarea unui guvern străin, în realitate un agent FBI infiltrat care i-a plătit cu criptomonede, potrivit justiţiei americane, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Timp de aproape un an de zile”, a anunţat duminică Departamentul american al Justiţiei, ingnerul în domeniul nuclear Jonathan Toebbe, în vârstă de 42 de ani, ajutat de către soţia sa, Diana, în vârstă de 45 de ani, ”au vândut informaţii protejate cu privire la proiectarea navelor de război cu propulsie nucleară unei persoane despre care credeau că este reprezentantul unei puteri străine”. dar care era în realitate ”un agent FBI sub acoperire”.

Potrivit plângerii procuraturii federale, acest agent a intrat în legătură cu suspectul - angajat al programului propulsiei nucleare al Marinei americane -, după interceptarea unui prim colet care conţinea ”documente aparţinând US Navy” şi un card informatic care prezenta demersurile de urmat în vederea stabilirii unui contact pe o mesagere criptată.

Pachetul era destinat unei ţări străine - care nu a fost dezvăluită de către justiţia americană.

Potrivit unor fragmente din corespondenţa între cei doi, agentul infiltrat propune un ”cadou” din partea ”unui preten de încredere din ţara dumneavoastră”, însă inginerul, din Annapolis, capitala statului Maryland, nu are încredere şi vrea să fie remunerat în criptomonede.

În mai multe rânduri, din iunie şi până în august, bărbatul a primit plăţi în criptomonede în valoare de 100.000 de dolari, în schimul cărora a furnizat informaţii confidenţiale legate de reactoare nucleare ale unor submarine.

Aceste date se aflau pe carduri de tip SD criptate, depuse în locuri convenite dinainte în West Virginia şi ascunse într-un sandwich cu unt de arahide sau într-un pachet de gumă de mestecat.

Iginerul scria sub numele de ”Alice”.

Cuplul a fost arestat de poliţia federală americană (FBI) sâmbătă după ce a depus încă un card de tip SD la un loc de întâlnire.

Inculpată cu privire la încălcarea legii energiei atomice, familia Toebbe urmează să compară marţi în justiţie în acest dosar, la un tribunal federal din Martinsburg, în West Virginia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.