Liderul republicanilor în Senatul american Mitch McConnell le-a propus democraţilor o soluţie temporară în vederea ieşirii dintr-un impas parlamentar şi evitării riscului iminent al intrării Statelor Unite în incapacitate de plată (default), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru a-i proteja pe termen scurt pe americani de o criză provocată de către democraţi”, McConnell a propus un plan în două etape, care să le permită, pe de o parte, democraţilor să aprobe cât mai rapid o nouă limită a datoriei - până în decembrie.

Acest lucru ar oferi, consideră el, suficient timp partidului lui Joe Biden să aprobe doar cu voturile democraţilor o soluţie pe termen mai lung, printr-o manevră parlamentară complicată.

”Îi vom autoriza pe democraţi să folosească procedurile curente pentru a aproba o prelungire de urgenţă a limitei datoriei până la un moment dat, în dolari, pentru a putea acoperi nivelul actual al cheltuielilor, până în decembre”, a anunţat miercuri, într-un comunicat, liderul republican.

”Asta va pune capăt scuzelor democraţilor cu privire la urgenţa pe care au creat-o ei înşişi”, a apreciat el.

Acest lucru ”va acorda Guvernului democrat”, care deţine controlul la Casa Albă şi în Congresului, dar cu o majoritate foarte mică, ”suficient timp să aprobe o lege a limitei datoriei prin reconciliere”.

Tabăra lui Biden a refuzat, până în prezent, să recurgă la această manevră - pe care o consideră prea riscantă.

Plafonul datoriei este suma maximă a îndatorării Statelor Unite.

În prezent, el depăşeşte cu puţin 28.000 de miliarde de dolari.

Acest plafon urmează să fie atins la 18 octombrie, avertizează Trezoreria americană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.