Google intenţionează să investească 1 miliard de dolari în Africa în următorii cinci ani, pentru a asigura un acest rapid şi ieftin, şi va finanţa startupuri pentru a susţine transformarea digitală a continentului, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Divizia grupului Alphabet a făcut anunţul la un eveniment virtual la care a lansat Africa Investment Fund, prin care va investi 50 de milioane de dolari în startupuri, oferindu-le acces la angajaţii, reţeaua şi tehnologiile sale.

Nitin Gajria, director general al Google în Africa, a afirmat într-un interviu virtual că Google va avea ca ţintă, ca şi alte companii, startupuri axate pe servicii financiare prin intermediul tehnologiei, comerţ electronic şi conţinut lingvistic.

"Căutăm domenii care s-ar putea suprapune strategic cu Google şi unde Google ar putea să adauge valoare prin parteneriate cu unele dintre aceste startupuri”, a spus Gajria.

În colaborare cu organizaţia nonprofit Kiva, Google va oferi totodată 10 milioane de dolari sub formă de împrumuturi cu dobânzi mici, pentru a ajuta afacerile mici şi antreprenorii din Ghana, Kenya, Nigeria şi Africa de Sud, pentru a depăşi dificultăţile create de Covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.