Societatea Teddy-Fabrik Hermann propune un ursuleţ de pluş cu efigia Angelei Merkel, cu aceleaşi haine, poziţie a mâinilor, bijuterii şi coafură ca ale cancelarului, care se pregăteşte să plece de la putere după 16 ani, o jucărie care relevă golul pe care "Mutti" urmează să-l lase în inima germanilor şi ale cărui stocuri s-au epuizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 500 de exemplare scoase la vânzare au fost vândute în mai puţin de o săptămână.

”Clienţii îl adoră”, îşi exprimă satsfacţia Martin Hermann, directorul general al Hermann-Toys, care evocă ”o foarte lungă listă de aşteptare”.

180 DE EURO

Acest urs de pluş, care-şi ţine labele din faţă în poziţia iconcă de ”romb” ca Merkel, costă 180 de euro.

”Ursul este fabricat în întregime aici (în nordul Bavariei), în aproximativ patru ore”, declară Martin Hermann , care consideră că preţul reflectă timpul de lucru.

Această întreprindere familială, care există din 1920, a creat un urs de pluş la intrarea în funcţie a Angelei merkel, în 2005.

De această dată, societatea a prevăzut să-i ofere un unul şi politicienei.

Sub una dintre labele ursului este brodată cifra 16, numărul anilor pe care i-a petrecut la putere.

URŞI PENTRU OBAMA ŞI ELIZABETH A II-A

Întreprinderea germană produce cu regularitate urşi de pluş în onoarea unor personalităţi.

Teddy-Fabrik a creat ursuleţi de pluş cu efigia lui Barack Obama şi reginei Elizabeth a II-a.

Aflată la putere din 2005, Angela Merkel a fost discretă în ultimele alegeri legialtive, în favoarea succesorului său la Uniunea Creştin Democrată (CDU) Armin Laschet.

În urma unor rezultate dezamăgitoare ale partidului lui "Mutti" şi unui scor istoric al Partidului Social Democrat (SPD), formarea unei coaliţii de guvernare în Germania ar urma să dureze săptămâni de zile.

Angela Merkel se va retrage, la formarea unei colaiţii, însă ursuleţul de pluş cu efigia sa îi va putea consola pe nostalgici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.