Un grup de bănci centrale, între care cele din Statele Unite, Marea Britanie şi zona euro, au conturat joi un potenţial manual pentru banii digitali, pentru a realiza un echilibru între a ţine pasul cu criptomonedele şi îngrijorările că noua tehnologie ar putea perturba activitatea băncilor comerciale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Îngrijoraţi că dezvoltarea explozivă a bitcoin şi a altor criptomonede ar putea să le slăbească capacitatea de control al banilor, reprezentanţii băncilor centrale, de la Beijing şi până la Washington, explorează adoptarea unor monede digitale, cunoscute sub nunele de CBDC.

Şi, chiar dacă ar mai putea dura ani de zile până la utilizarea pe scară largă a unui dolar sau euro digital, acţiunile băncilor centrale în acest sens se intensifică pe măsură ce consumatorii renunţă tot mai mult la numerar în favoarea plăţilor digitale prin carduri sau telefoane mobile.

Un număr de şapte bănci centrale, între care cele din SUA, Marea Britanie şi zona euro, dar nu şi din China, au anunţat că CBDC-urile trebuie să aibă în jurul lor entităţi publce şi private, pentru a le integra în sistemele de plăţi existente.

Monedele digitale va trebui să fie utilizate prin actualele sisteme interne de plăţi, cu strategii de adoptare adaptate condiţiilor economice reale, au arătat băncile centrale, care colaborează cu Banca pentru Reglemente Internaţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.