Congresul american se pregătea joi să aprobe un buget, pentru a evita o paralizie a serviciilor federale, un scurt respiro într-o mulţine de dificultăţi pe dealul Capitoliului care copleşesc preşedinţia lui Joe Biden, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cazul în care congrsmenii nu adoptă bugetul - înainte de miezul nopţii de joi spre vineri (ora locală) - toate finanţările serviciilor federale urmează să fie întrerupte vineri, iar sute de mii de angajaţi să intre în şomaj tehnic.

În Senat, republicanii şi democraţii au ajuns la un acord asupra unui proiect de lege care prelungeşte actualul buget - până la 3 decembrie.

Un vot final era prevăzut către prânz (ora locală), în care să fie aprobat acest ”mini-buget”.

Camera Reprezentanţilor, în care democraţii deţin controlul, urmează să se pronunţe ulterior.

Niciun orar nu a fost stabilit, însă liderii din Congres vor să avanseze cât mai rapid şi să aprobe bugetul joi, pentru ca Joe Biden să poată promulga acest text şi să evite astfel paralizia statului federal - supranumită ”shutdown”.

Acest vot ar putea totuşi să fie întârziat, într-un context tensionat, odată cu apropierea termenului-limită.

Imediat ce acest text va fi aprobat, congresmenii urmează să abordeze o ameninţare financiară teribilă - riscul ca Statele Unite să nu-şi mai onoreze plăţile, începând de la 18 octombrie, în cazul în care plafonul datoriei nu este suspendat până atunci.

O intrare în incapacitate de plată (default) a primei puteri mondiale, fără precedent, ar provoca un cataclism financiar mondial.

Conştienţi de acest pericol, republicanii şi democraţii nu se pun însă de acord asupra felului în care să-l evite.

Într-un Congres profund împărţit, subiectul a devenit extrem de politizat, din cauză că opoziţia a legat datoria de un plan istoric al lui Joe Biden, care prevede fonduri în valoare de 3.500 de miliarde de dolari în vederea unei reformări în profunzime a ţesutului social al Statelor Unite şi investiţii masive în cadrul luptei împotriva modificărilor climatice.

Republicanii denunţă o nebunie exorbitantă şi refuză să participe, de departe sau de aproape, la orice măsură care ar conduce la o ridicare a plafonului datoriei.

Ei dispun de o minoritate de blocaj în Senat şi i-au împiedicat, săptămâna aceasta, pe democraţi să-l suspende până în decembrie 2022.

Ei îi îndeamnă pe democraţi să recurgă la o manevră care le-ar permite să-l aprobe doar cu o majoritate mică.

Însă această cale, laborioasă, necesită timp.

Democraţii consideră că este ”prea riscant”, în contextul în care congresmenii au la dispoziţie trei săptămâni până la un default suveran.

Ei subliniază că numai o infimă parte a acestei datorii a fost acumulată în mandatul lui Joe Biden, care s-a instalat la Casa Albă în ianuarie, şi-i îndeamnă pe republicani să coopereze.

Nicio soluţie nu pare să se prefigureze, iar una dintre cele două tabere va fi nevoită să cedeze.

Joe Biden a coborât în arenă, miercuri seara, printre congresmeni republicani şi democraţi, la un meci de baseball de gală, cu aplauze şi strigăte de încurajare.

Acest fost senator şi-a multiplicat săptămâna aceasta reuniunile, într-o încercare de a-şi uni trupele în jurul celor planuri colosale de investiţii ale sale, ameninţate de o luptă fratricidă între aripa de stânga şi cea de centru.

Pe de o parte, este vorba despre un plan istoric de investiţii în infrastructura americană, în valoare de 1.200 de miliarde de dolari, susţinut şi de către republicani, iar pe de altă parte este vorba despre partea uriaşă cu privire la reforme sociale.

Senatul a aprobat în august planul de investiţii în infrastructură, care urmează să fie supus joi unui vot final în Camera Reprezentanţilor.

Însă zeci de aleşi din aripa de stânga a Partidului Democrat ameninţă să facă să eşueze acest vot, furioşi din cauză că nu au primit mai multe garanţii cu privire la faptul că va fi adoptat şi vastul plan de reforme sociale.

Ei nu au încredere în doi senatori de centru - Joe Manchin şi Kyrsten Sinema - care consideră că suma este prea mare.

Majorităţile democrate sunt atât de fragile, încât o dezertare ar putea ucide acest plan.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a anunţat joi dimineaţa (ora locală) că acest  vot urmează să aibă loc.

Însă, având în vedere fronda, ea ar putea să-l reprogrameze, pentru a evita un eşec în hemiciclu.

Adoptarea acestor planuri, aflate în centrul programului prezidenţial democrat, ar fi, în acest caz, amânată.

Însă şi în acest dosar timpul presează, în contextul în care democraţii riscă să-şi piardă majorităţile în alegerile parlamentare din noiembrie 2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.