Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au şedinţă, marţi de la ora 15.30, pentru a discuta şi stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură a PSD intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”. Deputatul PNL Florin Roman, vicepreşedinte al Camerei, a afirmat că în cazul în care este constatat faptul că moţiunea PSD îndeplineşte condiţiile regulamentare de depunere, atunci va fi decis un calendar. Referitor la continuarea procedurii parlamentare a moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR, liberalul a precizat că trebuie văzută motivarea Curţii Constituţionale care a admis conflictul juridic între Guvern şi Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Urmează ca BPR să stabilează un calendar de dezbatere şi vot. Moţiunea de cenzură a USR PLUS – AUR nu poate intra astăzi în BPR, din punctul nostru de vedere. Eu vă spun ceea ce ne spune Curtea. Curtea ne spune că moţiunea USR PLUS – AUR a fost depusă neregulamentar, vă repet, suntem obligaţi să aşteptăm motivarea Curţii pentru a şti la care din cele două situaţii ne referim şi ceea ce trebuie reparat. În cazul moţiunii de cenzură a PSD, acum o studiază colegii noştri ca să vedem dacă a fost depusă în condiţii regulamentare. Dacă sunt îndeplinite condiţiile regulamentare, BPR urmează să stabilează calendarul. În cazul în care constatăm că nu este depusă în condiţii regulamentare, sigur că vom semnala acest lucru”, a explicat Florin Roman, marţi la Parlament.

Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că PSD va propune în şedinţa Birourilor permanente reunite ca moţiunea de cenzură intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”a social-democraţilor să fie dezbătută joi şi votată luni. Liderul PSD a adăugat că singura soluţie şi decizie luată în Consiliul Politic Naţional al partidului este varianta alegerilor anticipate.

Curtea Constituţională a admis marţi sesizarea Executivului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern - Parlament pe tema moţiunii de cenzură, agumentul fiind că Parlamentul nu a respectat art 113 alin 2 din Constituţie, respectiv obligatia de a comunica Guvernului depunerea moţiunii, iar moţiunea USR PLUS-AUR îşi va continua traseul în Parlament, a transmis CCR, precizând că moţiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare, iar prin faptul că Parlamentul nu a dezbătut-o, nu a finalizat procedura iniţiată şi continuă astfel să încalce Constituţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.