Europarlamentarul Dan Motreanu, lider al PNL Giurgiu, a afirmat că Congresul PNL este unul ratat pentru că a devenit doar o luptă pentru funcţii şi că în formaţiune funcţionează vasalitatea faţă de şef şi mentalitatea de partid balama. El mai spune că în urma fuziunii PDL cu PNL a fost luat ce este mai rău de la cele două partide

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Nu candidez pentru nicio funcţie la acest congres al PNL, deşi organizaţia pe care o conduc, PNL Giurgiu, a obţinut cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare din 2020 - 47%, aproape dublul mediei naţionale. Este şi cazul colegului meu, Ilie Bolojan, care conduce cea mai puternică organizaţie PNL şi este un model pentru administraţia publică românească. Performanţa, rezultatele, leadershipul nu sunt confirmate de funcţii, ci funcţiile ar trebui să le aibă la bază şi să vină firesc ca urmare a îndeplinirii acestora. Bunul simţ ne cere asta. Asta este regula în orice organizaţie, nu doar în politică. Sunt liberal de 30 de ani şi voi fi aici şi peste un an şi peste doi şi peste zece, alături de PNL, în bătăliile PNL, cu rezultate doar pentru PNL cu sau fără funcţii. Am câştigat toate bătăliile electorale pe care le-am dus pentru PNL şi tot aici voi fi, indiferent de funcţiile trecătoare”, a scris Dan Motreanu, vineri pe Facebook, la o zi înaintea Congresului PNL de sâmbătă de la Romexpo.
 
El mai spus că „nu este normal să avem în conducerea naţională a PNL oameni care nu au fost confirmaţi de votul cetăţenilor în propriile judeţe”.
 
„Deşi nu s-a făcut nicio evaluare în PNL după alegerile parlamentare, realitatea este că în doar 12 judeţe PNL a ieşit pe primul loc. Cu siguranţă am fi obţinut un rezultat mai bun la alegeri, dacă unii colegi s-ar fi implicat cu aceeaşi pasiune, cum au făcut-o în lupta pentru funcţii în partid. Nu este normal să avem în conducerea naţională a PNL oameni care nu au fost confirmaţi de votul cetăţenilor în propriile judeţe. Cum nu este normal ca vicepreşedintele regional să nu provină din prima sau a doua dintre cele mai performante filiale ale regiunii. Ce model poate reprezenta pentru celelalte organizaţii, altul decât al eşecului şi al “combinagiilor”?! Ce înseamnă ”echipa câştigătoare” atunci? Pe cine au învins? Câştigă în disputa cu colegii lor mai buni din filiale precum Giurgiu, considerat fief roşu, sau câştigători consacraţi în numeroase bătălii precum Caraş-Severin sau Bihor?! Se clamează democraţia şi meritocraţia şi nu le practicăm în propriul partid?”.
 
Acesta a criticat şi fuziunea PDL cu PNL.
 
„Cu regret spun că în urma fuziunii am luat şi ce este mai rău de la cele două partide. De la fostul PDL am luat vasalitatea faţă de şef/preşedintele partidului, faptul că i se permite orice, chiar şi când acesta ia decizii controversate, lipsa spiritului critic, punerea la îndoiala şi dezbaterea unor decizii, caracteristica “politicii de gaşcă” - toate atât de străine de spiritul PNL şi de cel al unei organizaţii democratice. Un partid în care loialitatea se manifestă faţă de persoană şi din ce în ce mai puţin faţă de principii, valori, reguli şi care se plasează departe de electorat, nu este pe un drum bun! De la vechiul PNL am luat lipsa de apreciere a performanţei electorale, mentalitatea de partid balama, lipsa evaluării rezultatelor filialelor mulţumite să fie în planul doi. Unii şefi de filiale cred sincer că ”dacă nu curge pică” şi nu îi deranjează dacă pierdem alegători, ei speră că şeful îi va pune pe primul loc în judeţul lor, chiar dacă suntem “mai mici”, a mai spus Motreanu.
 
Liberalul mai afirmă că acest Congres al PNL trebuie să fie despre reforma internă şi soluţiile de guvernare, însă este un congres ratat.
 
„Acest congres trebuia să pună în discuţie două teme mari: reforma internă şi găsirea de soluţii de guvernare. Este un congres ratat. Aveam nevoie să analizăm scăderea din sondajele de opinie, problemele reale de guvernare, reformele mult aşteptate, creşterea preţurilor în energie şi efectele acesteia, măsurile rapide pentru oameni şi mediul de afaceri. Ar trebui să ne îngrijoreze reacţia întârziată în gestionarea valului IV sau promovările controversate. Ceea ce nu s-a înţeles de către liderii partidului este că PNL nu îşi mai permite să rămână în paradigma actuală, "că lucrurile pot merge la fel", iar timpul irosit acum, în campania internă pentru Congres, va crea dificultăţi şi mai mari în procesul de elaborare şi comunicare de soluţii pentru România. În lipsa unei oferte moderne de politici publice, de funcţionare instituţională internă bazată pe performanţă, loialitate şi meritocratie, generaţiile noi, cetăţenii activi care se raportează la alte referinţe îşi vor modifica opţiunile şi se vor îndepărta de PNL Luni, 27 septembrie, acest congres se va încheia. Ce rămâne în urma acestuia? Rămâne măcar speranţa că PNL este o opţiune a unui alt mod de a face politică? Oferă PNL certitudine sau măcar speranţă mai multă decât până acum că lucrurile se vor schimba în bine?”, a mai scris Motreanu.
 
Eurodeputatul PNL a adăugat că speră ca în viitoarea conducere care va fi aleasă la Congresul de sâmbătă să nu fie aleşi oameni cu probleme penale sau controversaţi pentru că acest lucru ar fi o „pată mare pe obrazul” partidului şi al preşedintelui Klaus Iohannis.
 
„Şi încă ceva… Din 2014, PNL a făcut progrese importante pentru a se reforma şi pentru a atinge aşteptările cetăţenilor, prin decizii grele, uneori dureroase. Am primit încrederea oamenilor pentru asta. Trebuie să continuăm acest parcurs, nu trebuie să renunţăm la el, iar mâine şi duminică trebuie să dovedim asta. Un exemplu ar fi faptul PNL avea o regulă a pasului în spate din partea celor cu probleme penale. De aceea sper ca viitoarea conducere care se va alege mâine nu va include oameni cu probleme de acest gen sau controversaţi. Asta ar fi o pată mare pe obrazul PNL si, mai ales, pe al preşedintelui Iohannis, a cărui părere pe acest subiect o ştim clar si răspicat toţi liberalii!”, a conchis Dan Motreanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.