Indiferent ce animal de companie ai, există diferite tipuri de hrană de calitate pentru ca acesta să fie sănătos. Uneori, poate fi mai greu să găseşti tot ce ai nevoie într-un singur loc, mai ales dacă ai mai multe tipuri de animale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ca să economiseşti timp şi să-ţi fie mai uşor să găseşti exact produsele de care ai nevoie, poţi să alegi un pet shop cu o varietate mare de tipuri de hrană, dar şi de accesorii. Mai ales dacă ai animale care necesită amenajări speciale precum coliviile sau acvariile, este important să ai la un loc toate elementele necesare.

Iată ce tipuri de produse găseşti la Hornbach Militari, pentru toate animalele tale!

Cuşti, terarii, acvarii şi colivii

Dacă ai animale care necesită astfel de produse, este important să le alegi pe cele de cea mai bună calitate. În acest fel toate animalele tale vor fi în siguranţă şi vor avea condiţiile necesare unui trai liniştit. La pet shop în Hornbach, găseşti o varietate de cuşti, terarii, acvarii şi colivii, pentru a selecta cu uşurinţă dimensiunile şi caracteristicile necesare. Ai la dispoziţie mai multe variante, în diverse intervale de preţ, pentru a găsi ceva potrivit pentru bugetul tău.

Hrană pentru o varietate de animale

Mai ales dacă ai mai multe tipuri de animale, pentru a face cumpărături mai rapid şi mai uşor, este de preferat ca toate produsele să se afle în acelaşi loc. Consultă oferta variată de mâncare ce conţine chiar şi produse care se găsesc mai greu, precum cele pentru rozătoare, reptile şi peşti.

Accesorii de acvaristică

Pentru amenajarea unui acvariu, ai nevoie de o varietate de componente, pentru a asigura o bună circulaţie a apei şi sănătatea peştilor. Câteva dintre acestea sunt: filtrele de exterior, pompa de apă, filtrele de interior, corpurile de iluminat, lămpile, cartuşele pentru filtre şi încălzitoarele.

Accesorii pentru colivie

Amenajarea unei colivii pentru păsările tale implică o planificare atentă, pentru că sunt mai multe elemente indispensabile de care să ţii cont. Printre acestea, se numără: jucării pentru păsări, leagăne trapezoidale, cerc sau clopoţel, recipiente pentru hrană şi apă, scăriţe pentru peruşi, căsuţe, cuiburi, dozatoare pentru hrană şi căzi de baie pentru păsări.

Căsuţe pentru păsări de exterior şi hoteluri pentru insecte

În afară de accesoriile pentru colivie, la Hornbach găseşti şi căsuţe pentru păsările de exterior şi componente aferente acestora. Acestea sunt realizate din lemn şi stuf, având mai multe dimensiuni sau structuri.

Poţi achiziţiona şi hoteluri pentru insecte, dacă eşti pasionat de entomologie sau vrei să organizezi activităţi educative pentru copilul tău. În acest fel vei petrece mai mult timp departe de ecrane. Aceste hoteluri au orificii speciale pentru atragerea insectelor, astfel încât acestea pot fi studiate mai uşor.

Acestea sunt principalele categorii de produse pentru animale pe care le poţi găsi în petshop-ul Hornbach Militari. Ai la dispoziţie o varietate de tipuri de hrană şi accesorii pentru bunăstarea animalelor tale, indiferent că este vorba despre pisici, păsări, reptile, peşti sau rozătoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.