Cele mai importante contribuţii ale României la industria aerospaţială europeană vor putea fi văzute, vineri, într-o expoziţie în cadrul Bucharest Science Festival.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expoziţia Industriei Spaţiale din România va avea loc între orele 13.00 şi 20.00 la Nivelul 1 din Promenada Mall şi face parte din programul celei de-a noua ediţii a Bucharest Science Festival. Accesul la eveniment este gratuit.

Machetele de rachete şi motoare, printre cele mai interesante exponate din cadrul evenimentului

În ultimii ani, explorarea spaţiului cosmic nu mai este rezervată exclusiv marilor proiecte guvernamentale. Aplicaţiile comerciale, constelaţiile cu sute sau mii de sateliţi destinaţi comunicaţiilor de mare viteză şi numărul zborurilor în spaţiu au crescut semnificativ.

Pasionaţii industriei aerospaţiale de toate vârstele vor putea descoperi o imprimantă 3D care funcţionează chiar şi în condiţii de micro-gravitaţie - un experiment real sub semnătura ECRIDA, care va fi lansat in spaţiu chiar la începutul anului viitor.

Curioşii vor putea admira live diferite machete de motoare şi rachete, printre care şi modulul rachetei REXUS, care va găzdui experimentul reprezentanţilor României în cadrul lansării de anul viitor.

De asemenea, vizitatorii vor putea admira şi un stand de testare pentru paraşute, Rover-ul cu care elevii Colegiului „Vianu” au participat la competiţia naţională ExoRovers, competiţie organizată de Agenţia Spaţială Română, un Cansat - dispozitiv care permite monitorizarea creşterii plantelor în condiţii oarecum similare cu cele de pe Staţia Spaţială Internaţională şi multe altele.

Printre expozanţi se numără companii din România cu tradiţie în această industrie, start-up-uri, grupuri de studenţi implicate în proiectele Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) şi chiar elevi de liceu pasionaţi de tehnologia spaţială:

GMV România, parte din GMV, cel de-al şaselea grup industrial din sectorul spaţial european, după mărime. Compania este specializată în proiectarea sistemelor de zbor şi a celor de sol pentru o vastă gamă de misiuni spaţiale.

Deimos Space Romania, parte a grupului multinaţional Elecnor Deimos, dezvoltă tehnologii de ghidare, navigaţie şi control (GNC) pentru variate programe ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), precum racheta Vega-C, sistemul de transport reutilizabil Space Rider sau PROBA-3, un ansamblu de sateliţi destinaţi testării zborului în formaţie.

RISE este un start-up fondat de cercetători din domeniul spaţial. Compania oferă servicii de R&D şi de consultanţă pentru a spori accesul entităţilor locale la piaţa unică europeană a spaţiului.

ECRIDA este o echipă multidisciplinară formată din studenţi ce dezvoltă o imprimantă 3D capabilă să funcţioneze în condiţii de gravitaţie redusă. Experimentul va fi lansat în spaţiu de Agenţia Spaţială Europeană la bordul rachetei REXUS.

2Space este un start-up ce dezvoltă un lansator pentru nanosateliţi (cu masa până în 15 kg), capabil să ofere o capacitate rapidă şi configurabilă de acces orbital.

Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu este unul dintre cele mai cunoscute licee bucureştene. Elevii săi s-au făcut remarcaţi, în repetate rânduri, în cadrul unor concursuri pe teme spaţiale, organizate de ESA şi de NASA.

Masca de protecţie este obligatorie pentru toţi angajaţii şi clienţii din Promenada Mall, iar centrul comercial a implementat un sistem pentru verificarea temperaturii la intrare şi asigură distanţarea socială de minimum 2 metri, pentru un shopping responsabil şi în siguranţă. Totodată, aerul din centrul comercial este filtrat periodic, asigurând astfel o purificare intensivă a spaţiilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.