Consiliul ASF a aprobat miercuri modificarea Regulamentului privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative, numiri în CA ale unor societăţi de asigurări, precum şi numirea directorului general al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul şedinţei de miercuri, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcţionarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

- Regulamentul pentru modificarea şi completarea Regulamentului A.S.F. nr. 7/2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Proiectul de Regulament pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 6/2017 privind Fondul naţional de protecţie (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Notificarea ESMA referitor la intenţia A.S.F. de aplicare a prevederilor Ghidului ESMA privind comunicările publicitare în temeiul Regulamentului privind distribuţia transfrontalieră a fondurilor (ESMA 34-45-1272 RO);

Notificarea ESMA referitor la intenţia de aplicare a prevederilor Ghidului ESMA pentru aplicarea standardelor referitoare la informaţiile financiare - Guidelines on Enforcement of Financial Information (ESMA 32-50-218).

- Aprobarea lui Josef Kreiterling pentru un nou mandat în calitate de membru - Preşedinte al Consiliului de Supraveghere la societatea Ergo Asigurări de Viaţă S.A.;

- Aprobarea numirii Eleonorei Geamănu în funcţia de administrator şi a lui Mehmet Ertan Özay în funcţia de administrator şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Willis Towers Watson România – Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L., precum şi a modificărilor aduse prevederilor Actului constitutiv al societăţii;

- Aprobarea autorizării Andreei-Marina Pipernea în funcţia de Director General al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;

- Aprobarea solicitării operatorului de piaţă Bursa de Valori Bucureşti S.A. de înregistrare a 3 (trei) indici de referinţă nesemnificativi noi;

- Aprobarea solicitării S.A.I. Patria Asset Management S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în documentele următoarelor OPCVM administrate: Fondul Deschis de Investiţii Patria Global, Fondul Deschis de Investiţii Patria Stock, Fondul Deschis de Investiţii Patria Obligaţiuni şi Fondul Deschis de Investiţii Euro Obligaţiuni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.