Fostul lider al PSD Liviu Dragnea anunţă că patru „oameni obişnuiţi” în colaborare cu fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu, unul dintre apropiaţii săi, au pus bazele unui nou partid politic, denumit Alianţa pentru Patrie, al cărui principal obiectiv este „bunăstarea românilor”, el fiind animat de „patriotism economic”. „Nu este un partid naţionalist, nu este un partid radical, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic. Dimpotrivă”, afirmă Dragnea, care anunţă că i-a cerut avocatei sale să iniţieze un demers în instanţă pentru a lămuri dacă are sau nu voie să activeze politic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"S-a discutat foarte mult, primii care au vorbit că mi-am făcut partid, că asta  fost discuţia, au fost cei de la noul PSD. Eu, ştiţi bine, nu am ieşit public până la momentul asta.  (...) Nu am ieşit public şi nu am spus nimic despre asta, nici Codrin nu a spus nimic despre asta. Prin octombrie, am avut o discuţie cu Codrin, Codrin a venit des la mine la vizită ţi m-a ajutat enorm acest om de un mare caracter şi de un curaj incredibil. Şi mi-a zis că el simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid, un partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care n-au curaj, de acoperiţi, de oameni infiltraţi, de tot felul de interese împletite care până la urmă  care distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie, 20%, ca să fie mai multe. Şi am zis că sunt de acord şi îl sprijin cu tot ceea ce ştiu eu,  cu toată experienţă mea politică şi administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Şi a găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi dar cu curaj care au devenit membri fondatori la acest partid, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva pe parcursul procedurilor să se blocheze. Astfel încât partidul s-a  înfiinţat şi se numeşte Alianţa pentru Patrie”, a afirmat fostul lider soial-democrat.
Dragnea a menţionat că există o aplicaţie pentru cei care doresc să se înscrie şi a descris liniile după care se ghidează, doctrinar, noua formaţiune. 
„Acum cred că ei lansează site-ul partidului, este făcută o aplicaţie pentru cei care vor să se înscrie, este un partid la început. Alianţa pentru Patrie s-a născut practic din lacrimi, din deznădejde şi din suferinţă, a noastră a tuturor, recunoscută sau nerecunoscută, dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România. Oamenii... sunt din ce în ce mai mulţi oameni care nu mai suportă stilul asta de a face politică. (...) Nu este un partid naţionalist, nu este un partid radical, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic. Dimpotrivă”, a adăugat Dragnea.
Conform acestuia, principalul obiectiv al partidului îl reprezintă „bunăstarea românilor”, el fiind animat de „patriotism economic”. 
„Acest partid nu e făcut degeaba. Unii spun că eu nu am voie să ocup o funcţie într-un partid. Eu, pentru partidul ăsta, voi face foarte multe lucruri”, a adăugat Dragnea.
El precizează că a vorbit cu avocata sa, căreia i-a cerut să analizeze posibilitatea deschiderii unei acţiuni în instanţă pentru a lămuri dacă are sau dreptul să facă parte dintr-o formaţiune politică. 
Pentru început, partidul va fi condus de un comitet de iniţiativă, mai spune Dragnea, el subliniind că noul partid „e legal, înregistrat, a ieşit”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.