Avocatul tehnicianului Dario Bonetti a anunţat, într-un comunicat, că antrenorul a fost testat pozitiv cu covid-19 şi a prezentat detalii cu privire la situaţia contractuală a italianului, în contextul declaraţiilor făcute sâmbătă de Iuliu Mureşan, informează gsp.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În comunicat se arată următoarele:

Scriu în numele clientului meu, dl. Dario Bonetti, antrenor la Dinamo 1948 Bucureşti, pentru a clarifica situaţia contractuală dintre părţi.

Pe 14 septembrie 2021, clientul meu a fost contactat de dl. Mureşan şi i s-a spus să nu meargă la antrenamentul de după-amiază, deoarece fusese demis, fără nicio comunicare formală.

Pe 15 septembrie a fost contactat pentru semnarea acordului de reziliere de comun acord.

Nu este adevărat că nu s-a prezentat la antrenamente, situaţia era foarte clară şi prezentată de toată presa, auzise deja de demiterea sa, era că Dinamo îl înlocuise.

Ceea ce aflăm astăzi despre faptul că nu s-a prezentat la antrenament nu este altceva decât o simplă încercare a societăţii de a-l demite fără a plăti nimic, având în vedere eşecul de a obţine semnarea rezilierii de comun acord.

Deşi am primit asigurări verbale de la Dinamo cu privire la irelevanţa rezultatelor pentru primele douăsprezece jocuri (din care 2 victorii şi 6 înfrângeri), clientul meu a fost informat despre demitere cu efect imediat, marţi 14/09/21, fără să se conformeze cu formalităţile prevăzute de art. 8 din contract.

Ni s-a spus: „Numai rezultatele din meciuri contează: cu un total de 6 puncte câştigate cu un total de 24 de puncte, Dinamo se află astăzi pe un loc retrogradabil direct, cu consecinţe economice şi sportive dezastruoase; în plus, ultimele câteva jocuri au arătat o echipă lipsită de capacitatea de a fi competitivă", comunicare semnată de Silviu Carmaciu, cu exemplare la Iuliu Paul Mureşan si Răzvan Zăvăleanu.

Domnul Bonetti îşi rezervă dreptul de acum înainte să acţioneze în locurile corespunzătoare pentru deteriorarea imaginii, în urma declaraţiilor false ale dl. Muresan, lansate astăzi la o conferinţă de presă

Domnul Bonetti a făcut un test PCR [Covid] pe 17 septembrie, cu rezultat pozitiv, care a fost comunicat mai departe pentru a se efectua verificări la jucători şi personalul aferent. El e în carantină”.

Potrivit sport.ro, administratorul special al FC Dinamo, Iuliu Mureşan, a declarat sâmbătă că Bonetti lipseşte nemotivat de la muncă. "Sper ca Dario să semneze rezilierea amiabilă, pentru că este cel mai bun lucru pentru toată lumea şi sper să înţeleagă acest lucru. Nimeni nu are nimic cu el şi chiar vreau să-i mulţumesc pentru că a venit într-un moment foarte greu pentru Dinamo, cum am venit şi eu. I-am propus lui Dario o reziliere amiabilă, pe care el nu a semnat-o. Deşi nimeni de la club nu i-a spus să plece, el a plecat în Italia. Nu ştiu dacă revine, când revine. Deocamdată, el lipseşte nemotivat de la muncă, ceea ce nu e bine. Contractul cu el are şi o clauză de reziliere unilaterală, atât din partea lui, cât şi din partea clubului. Putem ajunge şi la acea clauză, dar cred că are inteligenţa necesară să semneze rezilierea amiabilă. S-au blocat negocierile cu Bonetti”, a spus Mureşan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.