Ministerul Sănătăţii anunţă că a alocat peste 24 de milioane de lei pentru achitarea salariilor restante din luna august pentru personalul medical din centrele de vaccinare. "Cu aceste fonduri ajungem la zi cu plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare", afirmă ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, instituţia a transmis, vineri, deschiderile de credite bugetare în sumă de 24.851.000 lei în vederea achitării salariilor restante din luna august 2021 pentru personalul medical din centrele de vaccinare, după ce, în această săptămână, au fost plătite şi sumele pentru lunile mai - iulie a. c.

“Cu aceste fonduri ajungem la zi cu plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare, aşa cum am promis”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

Ministerul Sănătăţii anunţa, joi, că a alocat peste 91 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare.

”Ministerul Sănătăţii a transmis astăzi deschiderile de credite bugetare în sumă de 91.480.000 lei pentru a începe demersurile în vederea achitării salariilor restante din lunile mai, iunie, iulie 2021”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.  

Potrivit Ministerului Sănătăţii, ultimele date oficiale arată că, în 13 septembrie, erau 583 de centre de vaccinare deschise pentru imunizarea populaţiei cu 839 fluxuri organizate. Tot la această dată, au fost efectuate imunizări în ambulatoriile de specialitate din 149 spitale publice şi 26 spitale private, iar în săptămâna 6-13 septembrie 2021 au fost solicitate 46 de echipe mobile pentru derularea procesului de vaccinare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.