Forumul Economic Mondial (WEF), care a renunţat la reuniunea liderilor politici şi economici anul acesta, în ianuarie, la Davos, în Elveţia, din cauza pandemiei covid-19, a anunţat că urmează să organizeze o reuniune în perioada 17-21 ianuarie 2022, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

WEF anunţă că următoarea reuniune anuală urmează să aibă loc de la 17 la 21 ianuarie în celebra staţiune elveţiană de ski, cu tema ”Muncim împreună, restaurăm încrederea”.

”Principalii conducători de întreprinderi, de guverne şi aisocietăţii civile se vor reuni în persoană, pentru a aborda problema lacunelor economice, de mediu, politice şi sociale exacerbate de pandemia” covid-19, au precizat joi, într-un comunicat, organizatorii.

WEF subliniază că pandemia covid-19 a exacerbat, de asemenea, fracturile din societate.

”Pandemia (covid-19) a antrenat schimbări profunde. Într-o lume plină de incertitudini şi tensiuni, dialogul interpersonal este mai important ca niciodată”, subliniază citat într-un comunicat fondatorul şi preşedintele executiv al Forumului Economic Mondial Klaus Schwab.

Mii de persoane participă anual la Davos, la sfârşitul lui ianuarie, la marea adunare a decidenţilor economici şi politici ai lumii.

WEF anunţă că lucrează în strânsă colaborare cu autorităţile elveţiene şi organizaţii în domeniul sănătăţii pentru a implementa, la această viitoare reuniune anuală, măsuri adecvate şi adaptate contextului sanitar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.