România avea anul trecut 4.613 paturi de neonatologie, din care numai 13 în mediul rural, şi 814 medici neonatologi, iar în ceea ce priveşte specialitatea obstetrică-ginecologie, erau 8.558 de paturi, din care 37 în mediul rural, şi 2.795 de medici, conform datelor transmise vineri de Colegiul Medicilor, care cere eforturi din partea tuturor factorilor implicaţi şi politici ample şi coerente la nivelul sistemului de sănătate pentru a asigura naşteri în siguranţă şi îşi ia angajamentul să depună toate eforturile, în limita competenţelor sale, în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În România, anul trecut au decedat 1.099 de copii cu vârsta sub 1 an . Cele mai recente date oficiale europene au plasat România în 2019 ca având a doua cea mai mare rată de mortalitate infantilă din Uniunea Europeană – 5,8 decese la 1.000 de naşteri, faţă de 3,4 decese la 1.000 de naşteri, media europeană. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, echipamentele medicale insuficiente, dar şi un număr insuficient de medici ar putea fi factori pentru această situaţie. În total, în ţara noastră erau anul trecut 4.613 paturi de neonatologie, dintre care numai 13 în mediul rural, şi 814 medici neonatologi”, anunţă Colegiul Medicilor într-un comunicat transmis cu ocazia Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului, care anul acesta are ca temă naşterea în siguranţă şi respect.
În ceea ce priveşte specialitatea obstetrică-ginecologie, în România erau în 2020 8.558 de paturi, dintre care 37 în mediul rural, şi 2.795 de medici.  
”Este nevoie de  investiţii susţinute, inclusiv în resursă umană, pentru a asigura accesul la servicii medicale sigure şi de calitate, pe tot teritoriul ţării, pentru femeile însărcinate şi pentru nou-născuţi. Cifrele privind mortalitatea infantilă sunt în scădere, însă nu suficient de rapidă. Mai mult, vedem şi în acest sector, ca în multe altele din domeniul medical, o disparitate accentuată între mediul rural şi cel urban. Este nevoie de măsuri urgente pentru ca aceste diferenţe să se reducă pe cât posibil”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.   
Colegiul Medicilor din România cere eforturi din partea tuturor factorilor implicaţi şi politici ample şi coerente la nivelul sistemului de sănătate pentru a asigura naşteri în siguranţă şi îşi ia angajamentul să depună toate eforturile, în limita competenţelor sale, în acest sens.         
   
”Sarcina şi naşterea reprezintă poate cele mai importante momente în viaţă, iar medicii şi întreg personalul medical trebuie să se asigure că pacienţii – mame şi nou-născuţi- primesc cele mai bune îngrijiri şi să sprijine, acolo unde este posibil, naşterea naturală. Pentru aceasta este nevoie de o resursă umană calificată, care să îşi desfăşoare activitatea în condiţii adecvate”, a declarat dr. Valeria Herdea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România.   
La nivel mondial, aproximativ 810 femei mor în fiecare zi din cauze prevenibile legate de sarcină şi naştere. În plus, aproximativ 6.700 de nou-născuţi îşi pierd viaţa în fiecare an, adică 47% din toate decesele înregistrate la copii sub 5 ani. Circa 2 milioane de copii se nasc morţi an de an, iar în 40% dintre cazuri decesul intervine în timpul travaliului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.