Muzicianul britanic Charlie Watts, bateristul trupei The Rolling Stones timp de aproximativ şase decenii, a fost înmormântat luna trecută în Devon în cadrul unei ceremonii „modeste”, după cum a dezvăluit un fost manager de turneu, potrivit NME.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Watts a murit pe 24 august, la vârsta de 80 de ani, după ce, în urmă cu câteva săptămâni, fusese supus unei intervenţii chirurgicale despre care nu au fost furnizate detalii.

Sam Cutler, fost manager de turneu, care a lucrat prima dată cu Watts în anii 1960, a spus că ceremonia de înhumare a muzicianului a fost una restrânsă şi a spus că discreţia s-a potrivit lui Watts.

„A reflectat perfect omul care a fost şi am înţeles perfect alegerea făcută. Ar fi urât zarva şi agitaţia care ar fi fost aduse de implicarea publicului”, a scris e pentru The Mirror.

Cutler a mai spus că e de părere că Watts ar fi vrut ca The Rolling Stones, care va relua luna aceasta turneul american „No Filter”, să continue să cânte fără el.

„Ar fi dorit ca partenerii lui de trupă să continue. Sunt sigur că o vor face şi că fiecare show va deveni un tribut adus unui om remarcabil şi iubit, pentru că e imposibil ca ei să nu continue să fie cea mai mare trupă rock ’n’ roll din lume”.

La aflarea veştii decesului lui Watts, toţi membrii trupei au publicat omagii online, la fel şi muzicieni din întreaga lume. Pe conturile oficiale de Twitter, Facebook şi Instagram ale The Rolling Stones a fost publicat un scurt film-omagiu dedicat lui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.