Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui reclamă, luni, că prima măsură luată în Ministerul Economiei după plecarea sa a fost schimbarea tuturor membrilor CA profesionişti, inclusiv la societăţi care au început să facă performanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Care credeţi că este prima măsură luată în Ministerul economiei de când am plecat? Schimbarea tuturor membrilor CA profesionişti. Inclusiv la societăţi care au început să facă performanţă. De exemplu, consiliul de administraţie de la Societatea Sării, Salrom, a fost în întregime schimbat”, a scris, luni, pe FAcebook, fostul ministru al Economiei Claudiu NĂsui.  

Acesta afirmă că şi proiectul de exploatare a grafitului se pare că va fi stopat pentru simplu motiv că era o iniţiativă care vine de la USR-PLUS. 

”Îi rog pe noii conducători să se gândească atent dacă vor să dea cu piciorul la o imensă oportunitate pentru România. Nu e vorba de niciun partid aici. E vorba de o şansă pe care de prea mult timp nu o fructificăm. O şansă nu doar pentru comunităţile locale din zona Gorjului, ci pentru întreaga economie a României să se integreze în procesul de producţie de baterii”, a mai scris NĂsui.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.