Avocaţii unui apropiat al preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, Alex Saab, acuzat de spălare de bani, denunţă hotărârea justiţiei din Republica Capului Verde, marţi, de a-l extrăda pe clientul lor către Statele Unite, catalogând-o drept o ”sinucidere constituţională”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alex Saab, în vârstă de 49 de ani, inculpat în iulie 2019 la Miami cu privire la spălare de bani, a fost arestat în timpul unei escale tehnice a avionului la bordul căruia se afla în Republica Capului Verde, la jumătatea lui iunie 2020.

El se află în prezent în arest la domiciliu, după şase luni de încarcerare.

Potrivit legii, statul are la dispoziţie 45 de zile pentru a pune în aplicare această hotărâre a Curţii Consituţionale.

”Această hotărâre simbolizează moartea ispăşitoare a statului de drept a celor din Capul Verde” şi răspunde ”intereselor pur politice a unei agende dictate de Washington”. Este o sinucidere constituţională”, a denunţat joi, într-un comunicat trimis AFP, la Caracas, apărarea lui Alex Saab.

Alex Saab este acuzat de către Statele Unite de faptul că trage sforile unei vaste reţele, care i-a permis liderului socialist Nicolas Maduro şi regimului acestuia să deturneze în profitul lor ajutoare alimentare destinate Venezuelei.

În martie, Curtea Statelor Comunităţii Economice a Statelor din Vestul Africii (CEDEAO) a dispus eliberarea lui Alex Saab, însă Curtea Supremă a Republicii Capului Verde a validat extrădarea acestuia argumentând că această ţară nu a semnat acordul care legitimează această Curte supranaţională.

Alex Saab, care a formulat un recurs la Curtea Constituţională, denunţă ”o nedreptate” legată de ”natura politică” a arestării sale şi urmăririlor declanşate de către Statele Unite împotriva sa.

El ar fi transferat, împreună cu asociatul său Alvaro Pulido, de asemenea inculpat cu privire la spălare de bani, suma de 350 de milioane de dolari (285 de milioane de euro) în afara Venezuelei, în conturi din străinătate pe care le deţin sau controlează.

Cei doi riscă până la 20 de ani de închisoare în SUA.

Opoziţia venezueleană îl prezintă pe Alex Saab drept ”o figură proeminentă” a puterii lui Nicolas Maduro.

Caracasul, care i-a acordat lui Alex Saab cetăţenia venezueleană şi titlul diplomatic de ”trimis special”, denunţă încarcerarea acestuia pe arhipelagul african drept ”arbitrară”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.